La 10 ani de la moartea omului de afaceri gălăţean Cătălin Chelu, Primăria municipiului Galaţi a dat în judecată moştenitorii acestuia, adică cei zece copii şi ultima soţie, pentru a recupera o sumă de circa 2 milioane de lei. Datoriile s-au adunat ca urmare a neplăţii chiriei pe un teren închiriat de la primărie, pe care a fost ridicat un spaţiu comercial nefolosit de ani de zile, iar municipalitatea doreşte eliberarea terenului şi recuperarea debitului.
„Este vorba despre o acţiune în pretenţii care are ca obiect recuperarea chiriei pe care trebuie să o plătească moştenitorii pentru un teren de 510 metri pătraţi, aferent unui spaţiu comercial în prezent nefolosit, din zona Micro 19. Suma este de circa 2 milioane de lei, aferentă chiriei pentru teren”, ne-a transmis Compartimentul de presă al Primariei municipiului Galaţi, cu precizarea că suma reprezintă chiria pe 10 ani pentru terenul respectiv.
Moştenitorii daţi în judecată de Primăria municipiului Galaţi sunt cei 10 copii ai milionarului Cătălin Chelu precum şi fosta soţie, adică: Rimar Doina Lilioara, Chelu Cătălin Constantin, Chelu Cătălina Elena, Chelu Cătălin Cosmin, Chelu Cătălin Darius, Chelu Cătălin Nikita, Chelu Cătălina-Irena, Chelu Eva-Karina, Chelu Cătălin-Ilie, Chelu Cătălin-Petru-Cezar şi Chelu Ala Amandina.
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la începutul lunii mai şi încă nu a fost stabilit primul termen.