Pe data de 6 octombrie se pune punct final procesului de reorganizare a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi. Cu o zi înainte de termenul limită, lucrurile erau deja bătute în cuie. „Nouă sau zece poliţişti vor fi afectaţi de aceste măsuri de reorganizare. Este vorba de agenţi, majoritatea din structurile de ordine publică. Din birouri nu se pot lua mulţi oameni, deoarece acestea au o structură fixă de personal, la limită, şi dacă pleacă un om - doi se poate ajunge la desfiinţarea respectivei structuri. Trebuia să fie afectaţi de această măsură şi cinci ofiţeri, dar aici situaţia s-a rezolvat altfel. Adică unii au ieşit la pensie, iar alţii au găsit locuri vacante de muncă la alte inspectorate”, a precizat comandantul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, cms. Dănuţ Lefter. Evident că au rămas încă pe statele de plată ale inspectoratului poliţiştii cercetaţi pentru diverse infracţiuni şi care nu pot fi puşi pe liber decât după ce o instanţă decide vinovăţia lor.
Birou de cercetat reclamaţiile împotriva poliţiştilor
În noua structură a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi îşi face loc şi un birou destinat rezolvării reclamaţiilor făcute de populaţie împotriva poliţiştilor. Acesta nu are nicio legătură cu „poliţia poliţiei” - e vorba de unităţile cunoscute ca „doi şi-un sfert” - ci are cu totul alte sfere de acţiune. „Ne-am confruntat cu un volum mare de reclamaţii împotriva poliţiştilor, nu este vorba de reclamaţii privind eventuale agresiuni, ci din acelea venite, mai ales de la ţară, de la persoane nemulţumite de implicarea poliţiştului sau care îi reclamă absenţa. Pentru a nu mai supraaglomera structurile de ordine publică, care în mod normal verificau aceste reclamaţii, avem o nouă structură, un birou, care le va cerceta. Această structură are rol şi în consilierea şi disciplinarea poliţiştilor, în măsura în care aceştia vor fi găsiţi vinovaţi”, a mai precizat şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, cms. Dănuţ Lefter.