21 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Spectacol inedit de colinde şi costume tradiţionale
Spectacol inedit de colinde şi costume tradiţionale

Aproximativ 300 de persoane din mai multe zone ale ţării au fost prezente duminică pe esplanada Catedralei Arhiepiscopale pentru a oferi colindele tradiţionale, în cadrul celei de-a XXII.a ediţie a Festivalului de Datini şi Obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou "Tudor Pamfile".
Arhiepiscopul Casian Crăciun a fost colindat de 13 grupuri din Ialomiţa, Brăila, Tulcea, Republica Moldova (sat Colibaşi), Vrancea şi Galaţi (Rediu, Odaia Manolache, Măstăcani, Schela, Braniştea, Bereşti-Meria). O multitudine de costume populare specifice zonelor  reprezentate, unele însoţite de tradiţionalul Urs sau de vestitele măşti, au constituit un adevărat spectacol pentru cei care au fost prezenţi pe esplanada Catedralei. De asemenea, mai multe grupuri au avut în recuzită şi tradiţionalul bici, un instrument traditional care inspira teamă şi admiraţie în rândul privitorilor.
"Suntem din Ialomiţa, satul Luciu. Am pregătit colinde de casă, colinde de fată mare, colind de băiat şi colind de mort, care nu prea mai există. Suntem 16 colindători, cu vârste între 18 şi 78 de ani. Aici avem trei generaţii. Eu am 58 de ani şi colind de la 18 ani. Şi în zilele astea tinerii mai colindă prin sat, încă le place", ne-a spus Fănică Boboc, unul dintre colindători. Plin de viaţă şi de voioşie, Nicoară, colindătorul în vârstă de 78 de ani ne-a spus că e mult timp de când a colindat pentru prima oară, dar încă o face cu bucurie. Cei care au atras toate privirile au fost colindătorii din Măstăcani, care au adus şi cai, pentru a oferi un spectacol deosebit.
După ce fiecare grup a colindat, s-a pornit într-un alai popular pe str. Domnească până la intersecţia cu str. Brăilei.


Articole înrudite