Intervenție a pompierilor militari gălățeni pe Siret în zona localității Liești. Un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi intrat în apă la scăldat, dar nu a mai apărut la suprafață. Intervin și scafandrii în acest caz.
UPDATE: Intervenție pentru căutarea unei persoane posibil înecate în râul Siret, localitatea Liești
Astăzi, 20 iulie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Eremia Grigorescu” al județului Galați a fost solicitat să intervină în localitatea Liești, în urma unui apel care anunța dispariția unei persoane posibil înecate în râul Siret.
Pentru gestionarea acestei situații, la fața locului au fost mobilizate:
• o autospecială și o barcă de la Stația de Pompieri Ivești;
• un echipaj SMURD de tip B de la Detașamentul de Pompieri Tecuci.
Pentru sprijinirea acțiunilor de căutare au intervenit și scafandri din mai multe județe:
• 1 scafandru din cadrul ISU Vrancea;
• 2 scafandri din cadrul ISU Brăila;
• 1 scafandru din cadrul ISU Tulcea.
După mai multe ore de căutări, persoana nu a fost găsită. Întrucât condițiile nu mai permit desfășurarea în siguranță a operațiunilor, căutările au fost sistate temporar și vor fi reluate mâine dimineață.
Misiunea este coordonată de echipajele de intervenție aflate la fața locului, iar acțiunile vor continua până la finalizarea căutărilor.
A fost găsit trupul tânărului căutat în Siret! Laurenţiu avea doar 27 de ani şi era asistent medical militar