Astăzi, 27 ianuarie, două instituţii din Galaţi au luat iniţiativa de a marca momentul, cu profunde semnificaţii în istoria omenirii. Astfel, de la ora 10.00, la sediul Casei Corpului Didactic din Galaţi, de pe strada Gării, va avea loc un simpozion la care sunt aşteptaţi atât profesori de istorie cât şi elevi pasionaţi. La simpozion şi-au anunţat deja participarea circa 20 de profesori şi mai mulţi elevi de la Şcoala Gimnazială nr. 7 din Galaţi şi Şcoala Gimnazială “Folteşti”, dar şi de la Colegiul Pedagogic „Costache Negri”Galaţi.
Totodată, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi invită pe toţi cei interesaţi, de la ora 11.00, să participe la expunerea cu tema „Ziua internaţională a comemorării holocaustului”, zi care marchează eliberarea lagărelor de concentrare naziste şi sfârşitul Holocastului. Acţiunea face parte din proiectul educaţional „File de memorie evreiască”, proiect iniţiat de Şcoala Gimnazială nr. 17, Şcoala Gimnazială nr. 22 şi Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Galaţi. Potrivit responsabilului biroului de Relaţii Publice din cadrul instituţiei, Nicoleta Gheorghe, "proiectul îşi propune să evidenţieze rolul istoriei în promovarea dialogului intercultural, baza pentru cooperare reciprocă între naţiuni, să cultive valorile umane (toleranţă, demnitate) şi să condamne atitudinile antisemite şi rasiste".
Expunerea va fi susţinută de muzeograful Valentin Bodea la Şcoala Gimnazială nr. 17, din strada Costache Conachi, nr. 2, în Galaţi.