28 IULIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Se pregăteşte dispariţia microbuzelor din luna mai
Se pregăteşte dispariţia microbuzelor din luna mai

După cele mai mari probabilităţi, începând din luna mai, când ar urma să intre în vigoare noua strategie de transport public în comun, acesta ar urma să fie asigurat doar de către mijloacele de transport ale Transurb, şi aici ne referim la autobuze, troleibuze şi tramvaie, în timp ce maxi-taxiurile ar urma să devină o amintire. „Noi am transmis un studiu de oportunitate către Primărie, în care precizăm că Transurb dispune de 125 de autobuze care vor circula pe 29 de traeee principale, precum şi de tramvaie care vor circula pe alte 7 trasee. Sperăm ca până în luna mai să se dea drumul la circulaţia tramvaielor în zona Băii Comunale, astfel încât să putem asigura transportul cu tramvaiele şi către Port Bazinul Nou”, ne-a declarat directorul executiv al Transurb, Genica Totolici.
Potrivit consilierului local PSD Hristache Bogatu, în cursul lunii decembrie au fost emise două studii de oportunitate, unul fiind legat şi de delegarea serviciului de transport public în gestiune către Transurb.
„S-au elaborat astfel traseele principale, încât nu mai există trasee secundare unde să poată circula şi operatorii privaţi de maxi-taxi, care nu vor avea la dispoziţie alte trasee. Eu cred că de la 1 mai va fi o mare nebunie în ceea ce priveşte transportul de persoane. Din câte am înţeles, din ce ni s-a comunicat, Transurb are suficiente mijloace de transport pentru a asigura circulaţia persoanelor”, ne-a declarat Hristache Bogatu. Noile reglementări vor da naştere şi la un val de noi şomeri, dacă ţinem cont de şoferii de pe maxi-taxi care vor rămâne fără loc de muncă.


Articole înrudite