Viceprimar din judeţul Galaţi, găsit în incompatibilitate de ANI Recomandat

Vineri, 17 Mai 2019 10:47
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate în cazul lui Gheonea Grigore, viceprimar al comunei Cudalbi, din judeţul Galaţi.

Potrivit ANI, în perioada 23 iunie 2012 - 19 iulie 2017, Gheonea Grigore a deţinut şi exercitat simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de comerciant persoană fizică, încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: […] d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice [...] g) calitatea de comerciant persoană fizică [...]”.

De asemenea, ANI menţionează că Gheonea Grigore a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu