Pentru iniţiaţi şi ezoterişti, niciun alt obiect viu nu putea sugera mai bine ideea-forţă a transcenderii absolutului, precum umilul ou servit la masă. Că tot amintisem de ouăle de lut din kurganele scitice, în Tracia meridională, în mormintele antice din Boeţia tronau statuetele lui Dionysos, ţinând în mână câte un ou, ca o făgăduinţă şi semn al viitoarei întoarceri la viaţă. În aceste condiţii, doctrinele spirituale care condamnă încarnările succesive, recomandând, în schimb, ruperea lanţului karmic şi ieşirea din lanţul încarnărilor fără de sfârşit, resping folosirea ouălor atât ca alimente, cât mai ales obiecte de cult! Spre exemplu, orfismul respingea consumul oricăror tipuri de ouă, acesta nemaifiind altceva decât obiectul care leagă sufletul de ciclul naşterilor succesive, de care el vrea să scape.
Tradiţia alchimică a Oului Filosofic în rol de vatră a Universului sugerează închiderea în interiorul său a elementelor vitale. Un manuscris hermeneutic anonim, citat de E. Mnod-Herzen, dezvăluie că Oul Filosofic era numit în vechime piatra encephală, piatră de Armenia sau piatra egiptenilor. Cuptorul alchimiştilor reprezintă şi el oul cosmic, sediu şi locaţie al tuturor transmutaţiilor. Pentru alchimişti, Oul Filosofic este locaţia sacră în care era săvârşită, în faze succesive, însăşi Marea Operă. Oul era, aşadar, un vas în formă de alambic ovoidal, închis, neted şi realizat din sticlă pură de Veneţia, fără bule de aer sau impurităţi. În acest ou-replică a Creaţiei, alchimistul efectua amestecul său din fier, aramă, cositor şi plumb - bine măcinate şi puse la foc potrivit timp de 30 de zile, după care urmau a fi tratate, în secret, cu poţiuni de sulf şi mercur. Iniţiaţii afirmau că într-una din zilele următoare, acest Ou Filosofal se va transforma în însăşi Piatra Filosofală, Piatra Înţelepciunii sau Piatră Nemuririi. În tradiţiile alchimice, Piatra Filosofală este menţionată ca fiind de culoare roşu închis şi având întotdeauna forma unui ou.
În tradiţiile ascunse ale Orientului, oul are un rol apropiat acela al altor simboluri arhetipale, cum sunt matricea, scoica, peştera, centrul, inima, ombilicul sau centrii ocultaţi ai Lumii. Totul se leagă de punctele de pornire ale dezvoltării interioare, spaţiale, temporale şi chiar biologice ale fiinţei omeneşti, în drumul omului spre desăvârşirea spirituală. În budism, actul clocitului patronează peste anumite aspecte simbolice interesante: unele secte contemplative budiste consideră găina care cloceşte drept simbol al concentrării spirituale, al acumulării energiei şi al forţei vitale. Ermiţii daoişti din munţii izolaţi ai Chinei au o parabolă foarte frumoasă şi explicită, în care compară învăţarea teoretică, pur exterioară, cu ouăle nefecundate, lipsite de germene.
Mai aproape de zilele noastre, cercetătorul belgian Robert Vendelanotte şi-a consacrat o mare parte a vieţii studiului filosofiei oului, creând în această direcţie o nouă disciplină de studiu care se numeşte ovobiologie. Vendelanotte afirma că: "Bărbatul, privit în întregul său, este un ou. Femeia - la fel, este şi ea tot un ou. Înlănţuirea lor dă naştere, ca atare, unui alt ou. Astfel vedem cum se înfăptuieşte miracolul creaţiei, căci unu plus unu egal trei în această nouă formulă existenţială. Observaţi, deci, că toate ştiinţele, până şi matematica, după cum am subliniat mai sus, capătă un alt aspect atunci când sunt abordate din perspectiva oului. Însăşi planeta noastră este un ou, iar Sfânta Treime din creştinism se regăseşte în acelaşi Ou Universal: albuşul, gălbenuşul şi cochilia, căci nu este oare porumbelul cel alb, Sfântul Duh, simbolizat de albuş, însuşi simbolul păcii? Dumnezeu a făurit lumea în şase zile. Iar 6 împărţit în 3 face 2. Aceştia reprezintă cei doi piloni pe care se sprijină Universul. Şi dacă Pământul se învârteşte în jurul Soarelui pe o traiectorie în formă de elipsă, adică ovoidală, atunci acest aspect surprinzător poate fi considerat un adevărat suvenir al Oului Cosmic."
Povestea Oului de Paşti
"Când oamenii n-ar mai înroşi ouă de Paşti, atunci lumea se va potopi" - credinţă populară culeasă de marele etnolog şi folclorist roman Simion Florea Marian şi publicată în lucrarea Sărbătorile la Români, apărută în anul 1899.
Deşi astăzi asociem ouăle roşii sărbătorii pascale - cea mai mare şi mai importantă sărbătoare a tuturor creştinilor -, tradiţia ouălor vopsite în culori este mult mai veche decât creştinismul. Surse arheologice şi mărturii istorice atestă faptul că, în urmă cu câteva milenii, în China antică exista obiceiul de a se face cadouri ouă colorate, în cadrul unor sărbători sezoniere. În ajunul Anului Nou chinezesc, cu ocazia sărbătorii Tsing-ming, care cădea în luna aprilie, vechii chinezi îşi ofereau unul altuia ouă vopsite.
La vechii perşi, în apropierea sărbătorii Newroz, de Anul Nou persan, care cădea în ziua echinocţiului de primăvară, preoţii zoroastrieni vopseau ouă pe care le ofereau credincioşilor. În Roma Antică, tinerii vopseau ouăle în roşu şi le trimiteau celor dragi, cu ocazia sărbătorii lui Ianus. Vechii slavi aveau şi ei obiceiul de a-şi dărui ouă roşii la sărbătoarea primăverii. Finlandezii purtau în buzunare ouă roşii, atunci când trăgeau prima brazdă de plug primăvara, iar estonienii mâncau ouă în timpul campaniilor agricole.
Dacă, la evrei, oul de Paşti simbolizează creaţia universală, pentru creştini el înseamnă re-crearea Lumii, începută prin suprema jertfă a Mântuitorului. Ouăle roşii sunt alimente sfinte de care nu ai voie să îţi baţi joc sau să le iei în derâdere. De fapt, oul roşu este cel mai sacru aliment al creştinului ortodox. El aduce aminte de coşul cu ouă aşezat sub crucea pe care Mântuitorul pătimea pentru păcatele noastre, devenind roşii în urma sângelui care picura din rănile Lui. Ciocnirea ouălor vopsite este un ritual moştenit de la primii creştini care îşi dăruiau ouă roşii de Paşti, se sărutau pe obraji şi spuneau salutul sfânt "Hristos a Înviat!" urmat de "Adevărat a Înviat!".
Pentru daco-geţi, ouăle vopsite erau o ofrandă rituală destinată divinităţilor htoniene şi strămoşilor. Ca o rămăşiţă a acelor vremi, folclorul românesc reţine Paştele Blajinilor, când daco-românii dau pe apă cojile ouălor roşii, spre a se duce în "Þara Blajinilor". La sate, ouăle roşii sunt simboluri ale nemuririi vigorii vieţii, de unde şi obiceiul de a se spăla cu apa în care a fost pus un ou roşu "ca să fii rumen şi sănătos".
În medicina şi cosmetica arhaică a româncelor, cojile de ouă roşii sunt un stimulent al frumuseţii şi sănătăţii, prin mecanismul magiei simpatetice şi al celei contagioase. "La Paşti, cine merge la biserică să-şi puie cu un ou roşu la sân, ca să fie întotdeauna roşu", scria Simion Florea Marian în „Sărbătorile la români”. Tradiţia spune că ouăle roşii sfinţite la Biserica Ortodoxă sunt un antidot redutabil contra farmecelor şi magiei negre. Þăranul român le punea în brazdă pentru a spori astfel recoltele sau le îngropa în vie, pentru a feri viile de grindină.
În afara ouălor vopsite, la români există o adevărată artă a încondeierii ouălor, nemaiîntâlnită nicăieri în lume. Dacă geto-dacii vopseau ouăle cu galben, semnificând culoarea Soarelui pe bolta cerească sau în portocaliu - culoarea discului solar la răsărit şi apus, odată cu pătrunderea creştinismului, ouăle au început să fie vopsite în roşu sau decorate cu chipul lui Hristos, cu siluete de îngeri, cu motivul mielului, motive astrale, cu forme animale sau vegetale. Conform izvoarelor istorice, vecinii noştri slavi au împrumutat obiceiul încondeierii de la comunităţile daco-romane cu care au intrat în contact în perioada migrării lor în Europa de est şi Balcani. În Bucovina şi Maramureş, spre exemplu, există peste 70 de desene diferite, fiecare având o denumire: "Crucea Paştelui", "Furca de tors", Desaga popii" , "Brăduţul", "Turmă de Stele" etc.
Acelaşi Simion Florea Marian semnalează că: "Paştele este cea mai mare, mai însemnată, mai sfântă şi mai îmbucurătoare sărbătoare de peste an, după spusa romanilor de pretutindeni. De la casa celui mai mare bogătan şi până la bordeiul celui mai de pe urmă sărman se cunoaşte apropierea acestei mari sărbători, căci în ajunul ei sunt toate acuma curăţite şi îndreptate, toate sunt unse şi văruite, hainele zvântate şi curate, bărbaţii bărbieriţi şi spălaţi, iar femeile lăute şi chitite."
