Populaţia României a înregistrat un spor negativ de 9.782 persoane în decembrie 2016, în condiţiile în care s-a înregistrat naşterea a 15.284 de copii şi decesul a 25.066 de persoane, arată ...
România va acorda Republicii Moldova, cu o lună mai devreme, a doua tranşă de 50 de milioane de euro din împrumutul ratificat în 2016, în sumă de până la 150 de milioane de euro, în condiţ ...
Producătorii autohtoni pierd piaţa internă treptat, din cauza erodării competitivităţii prin preţ, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, într-o conferi ...
Programul privind reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii este unul complex şi se va derula în etape până în anul 2020, fondurile bugetate pentru 2017 fiind de peste 1,41 miliarde de ...
Eficienţa resurselor din România este scăzută, economia circulară subdezvoltată, în timp ce nivelurile de reciclare şi compostare se află mult sub media europeană, se arată într-un raport ...
Bugetul de stat pe anul 2017 este ambiţios pe partea de venituri, iar pe partea de cheltuieli este optimist, având în vedere cum s-au efectuat acestea în anii precedenţi, a declarat guvernatorul ...
Aproximativ 90% dintre dezastrele naturale produse la ora actuală la nivel global au drept cauză inundaţiile şi seceta, relevă datele oficiale ale Convenţiei Ramsar, publicate cu ocazia Zilei Mo ...
România ar putea înregistra în 2017 o încetinire a creşterii economice la 3,6%, de la estimarea de 5% în 2016, şi un deficit de 3,3% pe metodologie ESA, a declarat, pentru AGERPRES, Maximilien ...
Sindicatele sunt îngrijorate de faptul că, deşi a trecut o lună din acest an, încă nu au început discuţii pe legi ce ar fi trebuit înaintate Parlamentului României la începutul lunii aprili ...
Negocierile de pace cu privire la Siria, sub egida ONU, au fost amânate pentru 20 februarie, a anunţat, în cadrul Consiliului de Securitate emisarul special al Naţiunilor Unite pentru Siria, potri ...
Şefului guvernului regional valon, Paul Magnette, a pledat pentru ieşirea din Uniunea Europeană a unor ţări din Europa Centrală şi de Est, referindu-se la Polonia, Ungaria, România şi Bulgari ...
Turismul românesc oferă multe oportunităţi care pot fi valorificate doar dacă industria ospitalităţii este unită, a afirmat preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), ...
România riscă să plătească, începând din acest an, o amendă de 124.000 de euro pe zi pentru faptul că autorităţile nu au reuşit să închidă depozitele municipale de deşeuri neconforme, ...
Premierul României, Sorin Grindeanu, a anunţat în această seară că mâine (duminică, 05 februarie) se va face, în regim de urgenţă, o şedinţă de guvern pentru abrogarea Ordonanţei ...
Legea bugetului de stat pentru 2017 indică o potenţială supraevaluare a veniturilor bugetare, concomitent cu o probabilă subevaluare a cheltuielilor curente, ceea ce este de natură să încline p ...
Prevenirea conflictelor este intrinsec legată de pacea durabilă şi dezvoltarea durabilă, iar România susţine necesitatea corelării eforturilor comunităţii internaţionale în materie de pace ...