CNA a decis marţi să menţină sancţiunea de suspendare a emisiei postului România TV vreme de trei ore. Decizia a fost luată într-o şedinţă extraordinară, în care reprezentanţii postului au pledat pentru modificarea sancţiunii şi au transmis mai multe avertismente. România TV va avea emisia suspendată în această seară, între orele 18.00 - 21.00.
Pentru ce a fost sancţionată România TV! Duminică, chiar în ziua votului, Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis una dintre cele mai dure sancţiuni din legislaţia sa: suspendarea pentru trei ore a emisiei obişnuite pentru a afişa textul sancţiunii, scrie PaginadeMedia. Asta după ce vineri seara, în ultimele 30 de minute de campanie electorală, la capătul unui interviu-maraton al realizatorilor postului cu Victor Ponta, Dragoş Bistriceanu, jurnalist al televiziunii, a prezentat o serie de nume, de la vârf, dar şi dintre jurnalişti sau societatea civilă, care ar fi fost pe o listă de sancţiuni ale Statelor Unite. Acest lucru însemna că respectivii nu mai aveau voie să intre pe teritoriul SUA.
Printre numele prezentate pe post se aflau Ilie Bolojan, Marcel Ciolacu, preşedintele Curţii Constituţionale, Marian Enache, dar şi membri CNA, Valentin Jucan şi Vasile Bănescu sau jurnalistul Cătălin Tolontan. Informaţia s-a dovedit falsă, fiind infirmată inclusiv de Ambasada SUA în România, dar şi de Ministerul Român de Externe, notează hotnews.ro.