Alexandru Zidaru - Makaveli (foto), influencerul care i-a făcut în 2024 campanie lui Călin Georgescu pe TikTok, a anunţat, miercuri, pe TikTok, că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicuşor Dan pleacă din funcţie.
„Am discutat cu Ninel Peia şi mă susţine întru totul. Probabil şi doamna Diana (n.r. Diana Şoşoacă) şi tot partidul S.O.S. Şi mulţi care mă urmăresc. Am luat decizia că dacă Nicuşor (n.r. Nicuşor Dan) va pleca de la Primăria Capitalei sau va fi dat afară sau va ajunge, printr-un absurd, preşedinte, voi candida la postul de primar al Primăriei Capitalei”, a spus Makaveli, într-un clip publicat azi, 7 mai, pe TikTok.
@makaveli.oficial #fyp #romania #ive #primaria #bucuresti #oameni #nu #roboti ♬ sunet original - 𝐌𝐚𝐤𝐚𝐯𝐞𝐥𝐢
Influencerul susţine că a discutat cu cei din Parlament despre candidatura sa.
„Nu e un pamflet. Chiar am discutat cu cei din Parlament. Voi candida la Primăria Capitalei dacă acest om nu mai este acolo de mâine”, a continuat el.
Cine e Makaveli
Makaveli este unul dintre influencerii plătiţi de Bogdan Peşchir, care apar în documentul SRI desecretizat după şedinţa CSAT. El apare ca făcând parte din reţeaua vastă de personaje cu notorietate ridicată pe TikTok care l-au promovat pe fostul candidat Călin Georgescu.
În 16 decembrie 2024, chemat la audieri la IGPR în dosarul finanţării ilegale pe TikTok a lui Călin Georgescu, influencerul Makaveli a folosit cuvinte obscene la adresa soţiei jurnalistului Antena 3 CNN Mihai Gâdea.
Câteva zile mai târziu, în 20 decembrie, prezent cu Diana Şoşoacă la Parlament, cei doi au făcut scandal pe holurile instituţiei. Makaveli şi Şoşoacă au ţipat la o jurnalistă de la Antena 3 CNN: „Unde e Gâdea?”, „De ce nu mai luaţi, doamnă, interviuri?”, în timp ce alţi parlamentari ai S.O.S. România o anunţau pe Şoşoacă că a întrerupt transmisiunea în direct a televiziunii.
În decembrie 2024, Diana Şoşoacă susţinea că influencerul a fost angajat de partid în Parlament pe funcţia de consilier parlamentar.
În martie, el spunea că a renunţat la acest post şi că este angajat în Senatul României cu o normă de două ore pe zi drept „curier personal”.
La începutul lunii aprilie, Makaveli a anunţat pe TikTok că a decis să îşi dea demisia din Parlament, susţinând că timpul nu îi permite să îşi onoreze programul de muncă.
Sursa articol: hotnews.ro
Sursa foto: Captură video TikTok