20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat că tarifarea diferenţiată a deşeurilor colectate ar putea fi implementată de la 1 ianuarie 2018, cu o perioadă de graţie de şase luni pentru ca primăriile să îşi pună de acord contractele de salubrizare cu legislaţia în domeniu. “Eu sper că în momentul în care noi vom trimite legea în Parlament, ea va fi votată bineînţeles, vom da o perioadă de graţie. Noi ne dorim ca tarife diferenţiate să fie aprobate de la 1 ianuarie 2018, dar cu o perioadă de graţie, ca toate comunităţile locale să poată să implementeze, să poată să lucreze, să poată să înţeleagă şi să pună în concordanţă contractul de salubrizare cu legea“, a spus ministrul.

Care va fi metoda prin care se va face colectarea deşeurilor şi tarifarea

“Sunt mai multe metode, dar noi dorim să implementăm sistemul mai mult apropiat, ca să spunem aşa, ţărilor europene, în sensul că salubristul respectiv, care avea şi obligaţie de altfel, conform legii, din 2013, să poată să se doteze cu GPS-uri pe maşină, cu cântar ca atare, astfel încât, printr-un program făcut la înţelegere cu autoritatea locală, să poată să facă trecere în timpul săptămânii pentru colectarea direct de la sursă, direct de la producătorul de deşeu, pe categorie de deşeuri, săptămânal sau de două ori pe lună, astfel încât să poţi să fii taxat numai pe partea umedă pe care tu o produci. Şi cetăţeanul să aibă două variante: ori dă categoria de deşeu direct salubristului, care o ia separat, deci nu le amestecă, fie se duce la colectorul din colţul străzii şi predă direct ambalajul respectiv şi îşi ia banii sau la supermarket ş.a.m.d.”, a spus ministrul Mediului.
Ministrul a subliniat faptul că acest tip de tarifare va aduce fonduri pentru comunităţile locale, dacă se va aplica colectarea selectivă a deşeurilor. “Important este ca toată lumea să înţeleagă şi să priceapă că ne este foarte uşor şi că la ora actuală există bani care sunt nefolosiţi, care există la producătorii de ambalaje sau la organizaţiile de transfer, care au posibilitate ca banii aceştia, dacă noi colectăm selectiv, în funcţie de fiecare administraţie teritorială care va face această colectare selectivă şi care vor demonstra care este cantitatea pe care au colectat-o, să li se returneze suma respectivă, deci la primăria respectivă, şi primăria să decidă, prin votul consiliilor locale, unde direcţionează banii, dar ei cu precădere vor fi pe domeniul mediu”, a declarat Gavrilescu.

Operatorii de salubritate care nu vor aplica metodele de colectare selectivă a deşeurilor şi-ar putea pierde licenţele

Întrebat ce se va întâmpla cu operatorii de salubritate care nu vor aplica metodele de colectare selectivă a deşeurilor, ministrul Mediului a spus că aceştia şi-ar putea pierde contractele sau chiar licenţele. “Au o lege. Au cumva vreo problemă cu legea? Dacă au o problemă cu legea, pleacă acasă. Nu suntem obligaţi să încheiem contracte de salubrizare cu operatorii de salubrizare care nu respectă legea. Există lege, încă am fost suficient de indulgenţi atâta timp cât i-am lăsat să atingă 2017, că, dacă ne uităm în urmă, era o problemă. Nu cred că îşi vor permite, pentru că inclusiv ei au de câştigat din lucrul acesta, dar acum cu precădere sunt singurii care cam câştigă din lucrul acesta. Avem o Gardă de Mediu şi umblăm la sancţiuni. Dumneavoastră credeţi că nu o să se sature? În plus de asta, mai au şi licenţe. Credeţi că licenţa nu li se poate ridica? Dacă vrem să facem ordine, o facem”, a afirmat Gavrilescu.


Articole înrudite