Guvernul a adoptat, în şedinţa de vineri, 09 noiembrie 2018, ordonanţa de urgenţă care prevede modificarea Codului Muncii şi introduce definiţia de salariu minim diferenţiat. După publicarea OUG în Monitorul Oficial, Executivul urmează să aprobe o hotărâre în care care să fie menţionate sumele, informează Mediafax.„Guvernul a aprobat o ordonanţă…
O noutate s-a produs în plenul Camerei Deputaţilor, miercuri, şi anume a fost votat un proiect de lege care se referă la executarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi - Târgu Mureş. Acest demers al Parlamentului este ceva nemaivăzut în România, însă pare singura modalitate prin care să fie obligaţi guvernanţii,…
Preşedintele Klaus Iohannis, va efectua, pe 14 noiembrie, o vizită oficială în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Cu acest prilej, şeful statului va avea o întrevedere cu premierul britanic, Theresa May, unde vor fi abordate stadiul negocierilor privind Brexit şi preşedinţia CUE, conform unui comunicat de…
Preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, Liviu Brăiloiu, a declarat, miercuri, că este necesar ca deţinerea unei cantitatăţi mai mare de muniţie decât cea prevăzută de lege să fie considerată o contravenţie, nu o infracţiune, cum este considerată fapta în prezent, nefiind un pericol social, informează Mediafax.„Legislaţia e puţin învechită…
Săptămâna trecută a fost lansată, de către ALDE Galaţi, campania "#ALDE, vocea ta din forurile locale!", o campanie dedicată gălăţenilor, prin care se doreşte ca aceştia să se implice activ în deciziile care se iau cu privire la localităţile din care fac parte. "Mă bucur că încă de pe data…
Curtea Constituţională a României (CCR) a admis parţial, marţi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pe Legea privind presemnalizarea prin panouri a maşinilor de poliţie cu radar, şeful statului considerând, printre altele, că prevederile nu au rolul de a duce la îmbunătăţirea siguranţei rutiere, informează Mediafax."Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea…
Fostul preşedinte Traian Băsescu scrie pe Facebook ironic "Să vină Caragiale, să plece guvernul!", în condiţiile în care spune că PSD a promis şcoli, justiţie şi că va scăpa de statul paralel, dar "nici chiar aşa, că mai ducem şi noi pe la K2 şi T14 un vinuţ franţuzesc"."Să vină…
Liberalii vor face un sondaj la nivel naţional pentru a vedea cum stă PNL în rândul electoratului. Costurile totale se vor ridica la 400.000 euro, adică aproximativ 7.000 euro per judeţ. Această sumă va fi plătită în proporţie de 50% de filiala judeţeană şi 50% de secretariatul general al partidului,…
Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) a lansat un avertisment demn de luat în seamă de întreg spectrul politic, dar mai ales de autorităţile centrale şi locale. Potrivit unui studiu realizat de PwC şi prezentat de reprezentanţii CDR, România va avea un deficit de forţă de muncă de 1,1 milioane persoane…
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care interzice comportamentele care constau în violenţa psihologică - bullying - în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale, informează Mediafax.„În unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise…
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, prin procedură tacită, proiectul de lege privind înfiinţarea Instituţiei Regele Mihai I, pentru care statul român ar urma să asigure anual o finanţare de 860.000 de euro, informează Mediafax.Legea a fost adoptată prin procedură tacită, fără vot, pentru că a fost depăşit termenul constituţional…
Platforma Unionistă Acţiunea 2012 anunţă lansarea campaniei de semnături "Un milion pentru Unire" în judeţul Galaţi. Campania se lansează vineri, 26 octombrie 2018, în cadrul unei conferinţe care are loc la Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi. De asemenea, toţi gălăţenii sunt invitaţi să participe la sărbătorirea celor 100 de…
În aceste zile s-a discutat intens în plan naţional cu privire la majorarea salariului minim de la 1 noiembrie2018. Aparent, veniturile mai mari pentru cetăţeni reprezintă un stimulent important pentru ocuparea unui loc de muncă. Însă, trebuie luate în calcul toate consecinţele care vin odată cu o asemenea decizie, dar…
Conferinţa Judeţeană a Organizaţiei de Femei a Partidului  Mişcarea Populară – Filiala Galaţi s-a întruni, duminică, 21 octombrie 2018,  pentru a-şi alege forul de conducere pentru următorii 4 ani. Au fost prezenţi 256 de delegaţi ai organizaţiilor locale  de femei, din cei 260 de delegaţi desemnaţi. In funcţia de preşedinte…
Insula de aluviuni formată în mijlocul Dunării a devenit, în ultima vreme, gazda mesajelor politice. După ce astă vară peneliştii gălăţeni au scris pe nisip ”La naiba, PSD!”, acum mesajul găzduit de insulă este „Sex, drugs & pacanele” şi afişat acolo de Comunitatea RO100 Curăţăm Galaţiul, filiala gălăţeană a partidului…
Viceprimarul municipiului Galaţi, Picu Apostol Roman, a revoltat opinia publică după ce, în cadrul documentarului "Inspectorul Pro" difuzat în cadrul Ştirilor ProTv din data de 15 octombrie 2018, a declarat că turismul nu se dezvoltă la Galaţi pentru că: "Numitorul comun pentru turism este un cocktail format din trei ingrediente…
Tinerii penelişti gălăţeni au purtat sâmbătă, 13 octombrie 2018, drapelul naţional pe principalele artere din municipiul Galaţi, în cadrul proiectului organizat de Tineretul Naţional Liberal (TNL), "Caravana Tricolorul", despre care Monitorul de Galaţi a relatat AICI. Astfel, tinerii liberali şi-au propus să marcheze 100 de ani de la Marea Unire,…
Pentru că se apropie iarrna, iar subiectul termoficării agită din ce în ce mai mult spiritele, preşedintele ALDE Galaţi, Cristian Dima, a transmis un comunicat de presă prin care ia atitudine cu privire la controversele legate de acest subiect. ”Am observat în ultimele zile că au apărut la nivelul opiniei…
Pagina 6 din 111