29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Candidaţi la primărie votaţi doar de rude şi prieteni
Candidaţi la primărie votaţi doar de rude şi prieteni
Victoria Uniunii Social Liberale este zdrobitoare la capitolul „primari”, unde a obţinut un scor de 61,53% (32 mandate), la mare distanţă situându-se Alianţa pentru Progres: 13,46% (7 mandate) şi Partidul Social Democrat - 13,46% (7 mandate). Pe lângă candidaţii cunoscuţi, precum Marius Stan, candidatul USL, care a obţinut 48,7% (59.614 voturi) în lupta pentru funcţia de primar, şi Nicuşor Ciumacenco, creditat de electorat cu 22,3% (34.604 voturi), vom vorbi puţin şi despre cei care au participat la aceste alegeri, dar au trecut aproape neobservaţi. Nu e vorba de candidatul PP-DD, Constantin Ene, care a strâns 9,4% (11.511 voturi), sau Marius Necula, candidatul Alianţei pentru Progres, care a strâns 6,9% (8.446 de voturi), pentru că aceştia măcar au dovedit că au în spate şi câţiva colegi de partid. Vorbim, în schimb, de Eugen Stamate (1,9% - 2.415 voturi - Partidul Ecologist Român), Lăcrămioara Violeta Stavire (1,3% - 1.636 de voturi - Partidul Verde), Constantin Telegan (1% - 1.298 de voturi - Forţa Civică), Laurenţiu Munteanu (1% - 1.172 de voturi – PRM), Arghire Osanu (0,5% - 647 de voturi – Partidul Poporului), Marian Popa (0,4% - 585 de voturi - PNÞCD), Daniela Amariţei (0,2% - 284 de voturi – Partidul Pro Demo) şi Cristian Mârza (0,1% - 226 de voturi – Partidul Alianţa Socialistă).
Aproape 10.000 de voturi nule
Conform informaţiile primite de la Biroul Electoral Municipal Galaţi, peste 5.800 de gălăţeni şi-au anulat votul, voit sau nu, pentru alegerea consilierilor locali, în timp alte 3.735 de persoane au procedat de aceeaşi manieră la alegerea primarului.
“Fie au ştampilat buletinele de vot de mai multe ori, fie au votat în afara chenarului prevăzut pe bulentinul de vot”, explică preşedintele Biroului Electoral Municipal Galaţi, judecătorul Rodica Arhip. Au fost anulate ca neîntrebuinţate 162.720 de buletine de vot din totalul de 266.554 de buletine pentru desemnarea aleşilor locali, în timp ce pentru alegerea primarului au fost anulate 162.725 de buletine de vot.
USL - victorie categorică la Consiliul Judeţului şi primăriile din judeţ
Conform rezultatelor parţiale obţinute după numărarea voturilor la 207 secţii de votare din totalul de 433, Uniunea Social Liberală a reuşit să îşi adjudece majoritatea mandatelor de consilieri judeţeni, după ce a obţinut un scor de 57,29% (65.093 de voturi valabil exprimate). Pe locul doi s-a clasat Alianţa pentru Progres, dar la mare distanţă - 22,62 % (25.700 voturi), în timp ce Partidul Poporului Dan Diaconescu a ocupat, surprinzător, următoarea poziţie, cu 9,88% (11.230 de voturi). Pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţului, candidatul USL, Nicolae Bacalbaşa, a câştigat la o diferenţă confortabilă (59,03 % - 68.277 de voturi) faţă de fostul preşedinte al instituţiei, Eugen Chebac, creditat cu un procent de 23,76% (27.491 de voturi). Poziţia a treia a fost ocupată de fostul consilier judeţean Alexandru Teodorescu,  care a obţinut un scor neaşteptat de bun - 10,54% (12.195 de voturi). Pentru Consiliile Locale şi primari s-au centralizat şi validat procesele verbale din toate cele 65 de circumscripţii, rezultatele fiind previzibile. USL a câştigat cele mai multe mandate de consilieri locali, cu un procent de 44,14% (294 mandate), Alianţa pentru Progres obţinând 21,77 % (145 mandate), iar Partidul Poporului Dan Diaconescu - 11,41% (76 mandate). Acestea sunt, cum spuneam, rezultate parţiale, obţinute din circa jumătate din secţiile de votare din judeţ.


Articole înrudite