03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Chinul electoral a luat sfârşit pentru tecuceni. Pe 10 iunie s-au hotărât. Au vrut schimbare şi au avut parte de schimbare. Din cei 37.776 tecuceni cu drept de vot, 19.794 şi-au exprimat opţiunea, alegându-l pe Daniel Gerhardt Þuchel, candidat USL, cu nu mai puţin de 11.157 de voturi, Eduard Finkelstain (APP) obţinând doar 5.778 de voturi. Samir Oancă (PP-DD) a obţinut 1.209 voturi, iar cel mai carismatic dintre candidaţi, Vasile Dănăilă Pazvante, care în 2008 a fost în competiţie cu Eduard Finkelstain în turul doi al alegerilor locale, a obţinut doar 1.198 voturi. Cu cele mai puţine voturi s-au ales Livia Chirilă (PRM) - 216, Anda Bourceanu (PER) - 148 şi Dănuţ Trandafir (PNG) - 88 de voturi. 651 voturi au fost nule.
Consiliul Local al municipiului Tecuci va fi de această dată mult mai „nuanţat”, întrucât pe scena politică a intrat PP-DD, alături de celelalte partide, cu vechime. Astfel, 19.641 dintre tecuceni şi-au exprimat corect votul pentru componenţa Consiliului Local, 791 dintre voturi fiind nule. În urma numărării voturilor s-a ajuns la un rezultat previzibil, în care USL a acumulat 10.956 voturi, ApP - 4.812 voturi, PP-DD - 1.747 voturi, PV - 1.056 voturi, PRM - 402 voturi, PER - 187, Asociaţia Partida Romilor „Pro-Europa“ - 74 voturi, Uniunea Naţională a Comunităţii de Rromi - 80 voturi, PNG - 74 de voturi, Valentin Coman, candidat independent - 253 voturi. În aceste condiţii, USL va fi reprezentat în Consiliul Local Tecuci de 11 consilieri, APP va avea 5 consilieri locali, PP-DD - 2 consilieri locali, iar Partidul Verde va avea un consilier.
În perioada următoare „apele“ se vor linişti şi spre finele săptămânii va avea loc validarea noului primar. La această oră mulţi sunt cu gândul la fotoliul de viceprimar al municipiului Tecuci.


Articole înrudite