07 NOIEMBRIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Demisie cu semnificaţie! Liderul consilierilor judeţeni PNL Galaţi renunţă la funcţie după tensiuni interne
Demisie cu semnificaţie! Liderul consilierilor judeţeni PNL Galaţi renunţă la funcţie după tensiuni interne

Un gest neaşteptat de maturitate politică sau un semnal de alarmă despre acutizarea problemelor interne din PNL Galaţi? Cristian Dima, prim-vicepreşedinte al filialei şi lider al grupului consilierilor judeţeni liberali, a anunţat că renunţă la această funcţie pentru a permite colegilor să voteze “pe deplin liber” în Consiliul Judeţean Galaţi.

Dima a făcut acest anunţ oficial printr-o postare publică pe Facebook, la care a ataşat inclusiv adresa trimisă Biroului Permanent Judeţean al PNL Galaţi. Decizia vine în urma unor critici primite în interiorul partidului privind promovarea prea vocală a proiectelor Consiliului Judeţean Galaţi – acum condus de PSD. Deşi acestea aduc investiţii masive şi fonduri europene, unii colegi liberali au considerat că promovarea lor este “excesivă”.

Proiectele bune pentru Galaţi trebuie susţinute, indiferent de contextul politic temporar”, afirmă Dima, într-un gest care pare să contrapună “dezvoltarea judeţului” intereselor de partid.

Într-o scrisoare adresată preşedintelui interimar al PNL Galaţi, George Scarlat, Cristian Dima declară că discuţia din cadrul BPJ din 16 octombrie a depăşit substanţa proiectelor şi a ajuns să fie despre “apartenenţa politică temporară” a conducerii judeţului şi a municipiului Galaţi.

Se impune un gest de responsabilitate din partea mea, pentru a nu influenţa opţiunile de vot ale colegilor mei consilieri”, scrie acesta.

Cristian Dima va rămâne consilier judeţean şi prim-vicepreşedinte al organizaţiei, continuând să îşi pună, spune el, „pregătirea şi experienţa în slujba comunităţii”.

Decizia sa deschide un nou capitol în relaţia PNL Galaţi cu administraţia judeţeană care subliniază ruptura totală între cele două tabere.

Judeţul Galaţi se află printre performerii atragerii de fonduri europene, cu numeroase proiecte în derulare la nivelul Consiliului Judeţean, multe dintre ele aprobate, în ultimii ani, şi de consilierii PNL. Demisia lui Dima din funcţia de lider al consilierilor judeţeni ridică întrebări legate de coeziunea internă a partidului care are parte de mult zbucium după eşecul înregistrat la alegerile parlamentare şi locale din 2024.

Prezentăm integral adresa înaintată de Cristian Dima către Biroul Permanent Judeţean PNL Galaţi:

Subsemnatul, Cristian Dima, prim-vicepreşedinte al filialei PNL Galaţi, consilier judeţean şi lider al grupului consilierilor judeţeni PNL (conform hotărârii BPJ), vă aduc la cunoştinţă următoarele:
În şedinţa BPJ din data de 16.10.2025, un coleg căruia îi respect puterea politică, membru al BPJ mi-a reproşat faptul că susţin şi promovez public proiectele Consiliului Judeţean mai puternic decât cei mai importanţi parlamentari ai partidului ce a dat conducerea judeţului şi a municipiului reşedinţă de judeţ, promovare pe care a apreciat-o drept excesivă.
Am precizat atunci, şi reiterez prin prezenta, că proiectele şi hotărârile Consiliului Judeţean sunt parte integrantă a strategiei comune de dezvoltare a judeţulu Galaţi - strategie pe care Partidul Naţional Liberal a promovat-o şi a susţinut-o constant, ca partid aflat la guvernare în ultimii ani - şi care răspunde solicitărilor cetăţenilor tuturor localităţilor din judeţ. Numărul şi valoarea proiectelor aflate în derulare poziţionează judeţul Galaţi între performerii atragerii de fonduri europene, cu impact pozitiv real pentru comunităţi.
Întrucât discuţia s-a deplasat de la substanţa proiectelor către apartenenţa politică temporară a conducerii judeţului/municipiului, iar di. preşedinte interimar nu a dorit să intervină pentru a media chestiunea, consider că se impune un gest de responsabilitate din partea mea, pentru a nu influenţa - din poziţia de lider de grup - opţiunile de vot ale colegilor mei consilieri.
Prin urmare, renunţ la calitatea de lider al grupului consilierilor judeţeni PNL Galaţi, cu efect de la data prezentei. Rămân consilier judeţean PNL şi îmi continui activitatea în slujba cetăţenilor, punând la dispoziţia comunităţii pregătirea şi experienţa mea, în spiritul mandatului primit prin vot.
06.11.2025
Cu consideraţie,
Cristian Dima
Prim-vicepreşedinte PNL Galaţi
Consilier judeţean”.


Articole înrudite