Proiectul echipei de profesori cercetători din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" a primit medalie de argint la Salonul Internaţional de Invenţii de la GENEVA – 2014. După cum am mai scris, în perioada 2-6 aprilie invenţia brevetată de cele patru cadre didactice gălăţene - "Procedeu biotehnologic de obţinere a unui aluat acid, uscat, din făina integrală de secară" - a participat alături de alte 23 de proiecte ştiinţifice aparţinând universităţilor din România şi de 6 invenţii ale unor firme româneşti la cel mai prestigios eveniment, la nivel mondial, din domeniul inventicii, organizat de la Geneva. Tehnologia, din domeniul industriei alimentare, descoperită de gălăţeni, permite valorificarea potenţialului nutritiv al secarei.
Invenţia face parte din proiectul Facultăţii de Ştiinţa şi ingineria Alimentelor (FSIA) al Universităţii "Dunărea de Jos" - “Cercetări chimice, biochimice şi tehnologice pentru valorificarea potenţialului nutritiv al secarei” finanţat de CNCSIS prin UEFISCSU, în cadrul Planului Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare II, pentru perioada 2007-2013, Programul IDEI.
Palmaresul cercetării universitare a României la Geneva este remarcabil: 16 medalii de aur, 5 medalii argint, 3 medalii bronz, 15 premii speciale.