05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) continuă şi anul acesta programul social "Euro 200", prin care acordă un ajutor financiar de 200 de euro elevilor şi studenţilor din familii cu venituri brute lunare de maximum 150 lei/membru de familie pentru a-şi cumpăra un calculator. Pentru acest ajutor nu se vor mai putea înscrie elevii care au beneficiat deja de program începând cu anul 2008.
Stabilirea numărului de beneficiari se va face în limita sumei alocate acestui program, sumă cuprinsă în bugetul Ministerului Educaţiei. Conform legii, acordarea ajutorului financiar se realizează în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie, în limita sumelor alocate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
Potrivit declaraţiei inspectorului şcolar general Laura Marin, depunerea dosarelor se va face la secretariatul unităţilor şcolare unde învaţă elevii, până la data de 21 aprilie. În intervalul 19 aprilie - 9 mai, comisiile abilitate constituite la nivelul fiecărei unităţi şcolare vor evalua cererile înregistrate şi vor derula anchete sociale pentru verificarea datelor furnizate de solicitanţi. Programul activităţilor va continua cu centralizarea cererilor la Comisia centrală din MEN, care are loc în perioada 19 - 28 mai. Va urma prima afişare pe internet a listei de cereri eligibile, aprobată prin ordin de ministru (1 iunie), prin intermediul portalului http://euro200.edu.ro. În data de 3 iunie, până la ora 18.00, lista va fi afişată la fiecare instituţie de învăţământ. Depunerea contestaţiilor se face în termen de cinci zile de la publicarea pe site-ul dedicat listei beneficiarilor, iar soluţionarea acestora este prevăzută între 8 şi 23 iunie. Afişarea rezultatelor contestaţiilor are ca termen data de 24 iunie, până la ora 18.00. Eliberarea bonurilor valorice începe în 24 iunie şi se finalizează în 30 iulie, iar achiziţia propriu-zisă a computerelor se poate realiza în perioada 24 iunie - 31 august.
Anul trecut, în judeţul Galaţi au fost 327 de cereri din învăţământul preuniversitar şi 2 cereri depuse la Universitatea "Dunărea de Jos". La 11 licee şi doar 35 de şcoli au fost înregistrate cereri pentru sprijin financiar. Din total, 310 elevi şi un student au fost, în final, beneficiari ai bonurilor valorice acordate pentru achiziţionarea unui calculator.


Articole înrudite