Principalele prevederi ale Legii Educaţiei Naţionale pentru învăţământul preuniversitar
* Prevederile LEN prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, adică, indiferent ce spun alte acte normative, se aplică LEN.
* Finanţarea de la bugetul de stat urmează elevul inclusiv în învăţământul obligatoriu particular şi confesional. Sunt prevăzute burse sociale şi acces gratuit la cămine şi cantine din unităţile de învăţământ din altă localitate decât aceea de domiciliu.
* Clasa a IX-a trece la gimnaziu, dar abia peste 4 ani. Clasa pregătitoare este inclusă în învăţământul primar şi devine obligatorie.
* Învăţământul general obligatoriu se opreşte la clasa a IX-a, la finalul gimnaziului.
* Învăţământul profesional apare ca traseu educaţional distinct, cu durată între 6 luni şi doi ani, varianta preluată de la Senat.
* Se prevede posibilitatea contractelor de şcolarizare încheiate între agenţi economici, elevi şi şcoli. Agenţii economici beneficiază de facilităţi fiscale, în aceste cazuri. Durata şi conţinutul programelor de pregătire profesională sunt stabilite de unitatea de învăţământ prin consultare cu angajatorii.
* Filiera teroretică a liceului rămâne de 3 ani, iar cea tehnologică de 4 ani.
* Învăţământul pentru minorităţi: se pot organiza grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar, în orice localitate. În tot învăţământul preuniversitar, geografia şi istoria se predau în limba minorităţii, cu obligaţia transcrierii şi însuşirii toponimiei şi în limba romană.
* Este prevăzută posibilitatea retragerii autorizării/acreditării oricărei unităţi de învăţământ, de stat sau private, la propunerea administraţiei locale sau a inspectoratelor şcolare.
* Media de elevi pe clasă, în învăţământul preuniversitar gimnazial şi liceal, este 25.
* Admiterea la liceu se face în funcţie de portofoliul educaţional şi media de absolvire (70%) şi de proba de admitere, organizată de fiecare liceu (30%). Cum din portofoliul educaţional fiecare liceu preia ce-i convine, decizia acestuia este de fapt mult mai mare decât 30%.
* La examenul de bacalaureat se menţin probele transdisciplinare (ştiinte-fizică, chimie, biologie).
* Angajarea se menţine prin concurs organizat la nivelul şcolii. Profesorii şi directorul nu au majoritate în consiliile de administraţie.
* Finanţarea de bază, per capita, se asigură prin bugetele locale, din sume defalcate din TVA şi alte venituri ale bugetului de stat. Aceste sume nu pot fi executate silit pentru recuperarea creanţelor.
Principalele prevederi ale LEN pentru învăţământul universitar
Miza uriaşă pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea: să desfiinţeze caracterul feudal al universităţii româneşti, care i-a permis să funcţioneze ca fabrica de diplome, cu salarii uriaşe obţinute de şefi prin cumuluri ilegale de funcţii şi demnităţi.
- Prevederea antinepotism, inclusiv în universităţile private. Instituţiile de învăţământ superior adoptă un cod de etică şi deontologie profesională universitară. Acesta face parte din Carta Universitară şi cuprinde obligatoriu prevederea că persoanele care se afla în relaţie de soţi, afini şi rude până la gradul III inclusiv nu pot ocupa concomitent funcţii astfel încât una sau unul să se afle faţă de celălalt sau cealaltă într-o poziţie de conducere, control, autoritate sau evaluare instituţionala la orice nivel în aceeaşi universitate şi nu pot fi numiţi în comisii de doctorat, comisii de evaluare sau comisii de concurs ale căror decizii afectează soţii, rudele sau afinii până la gradul III inclusiv.
- Liberalizarea "pieţei" conducătorilor de doctorate. Pot fi conducători de doctorat persoanele care au obţinut dreptul de conducere de doctorat înaintea intrării în vigoare a noii legi, precum şi persoanele care au obţinut atestatul de abilitare, având cel puţin funcţia de lector/şef de lucrări, respectiv cercetător ştiinţific gradul III. Calitatea de conducător de doctorat este acordată prin ordin al ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, la propunerea Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare de acordare a atestatului de abilitare, în conformitatec u standardele şi procedurile elaborate de MECTS. Un conducător de doctorat poate îndruma simultan maximum 8 doctoranzi, aflaţi în diverse stadii al studiilor de doctorat.
- Un nou concept pentru conducătorii de universităţi. Varianta Guvernului conţine la art. 300 un nou concept, abilitarea, care, în mare, înseamnă: teza de abilitare relevă capacităţile şi performanţele didactice şi de cercetare; teza prezintă în mod documentat realizările profesionale deja obţinute, care probează originalitatea contribuţiilor academice şi profesionale, concretizate în rezultate principial noi pentru ştiinţă şi practică, soluţii, legităţi, generalizări, concluzii generatoare de noi direcţii, net superioare celor existente, executate de sine stătător şi anticipând o dezvoltare independentă a viitoarei cariere universitare; teza de abilitare se susţine public, în faţa unei comisii de specialitate numite de CNATDCU şi formată din minimum 3 persoane, care au calitatea de conducător de doctorat, din ţară şi din străinătate. Accesul la funcţii de conducere, de conducător de doctorat şi de profesor universitar este condiţionat de obţinerea acestei abilitări, existenţă şi în alte ţări, precum Germania. Abilitarea reprezintă o încercare de a separa grâul de neghină, în inflaţia de diplome şi titluri acordate nu numai după merite, ci şi pentru bani sau influenţă clientelar-politică.
- Alegerea conducătorilor. La nivelul departamentului, şeful de departament şi membrii consiliului departamentului se stabilesc prin votul universal, direct şi secret al tuturor cadrelor didactice titulare şi al cercetătorilor. Decanii sunt selectaţi prin concurs public, organizat de către rectorul universităţii. La concurs pot participa persoane din cadrul universităţii sau din orice facultate de profil din ţară sau din străinătate care, pe baza audierii în plenul Consiliului facultăţii, au primit avizul acestuia de participare la concurs. Consiliul facultăţii are obligaţia de a aviza minimum 2 candidaţi. Decanul îşi desemnează prodecanii după numirea de către rector. Rectorul universităţilor de stat sau particulare se desemnează printr-una din următoarele modalităţi: pe baza unui concurs public, în baza unei metodologii aprobate de Senatul universitar nou ales, conformă cu prezenţa lege, sau prin votul universitar, direct şi secret, al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titulare din cadrul universităţii şi al reprezentanţilor studenţilor din Senatul universitar şi din consiliile facultăţilor. Senatul universitar stabileşte o comisie de selecţie şi de recrutare a rectorului, formată în proporţie de 50% din membri ai universităţii şi în proporţie de 50% din personalităţi ştiinţifice şi academice din afara universităţii, din ţară şi din străinătate. Această comisie conţine minimum 12 membri, dintre care cel puţin un reprezentant al studenţilor sau un absolvent al facultăţii desemnat de către studenţii din Senat conform Cartei universitare. De asemenea, Senatul universitar nou ales elaborează şi aprobă metodologia de avizare, de selecţie şi de recrutare a rectorului, conform legii.
- Incompatibilităţi. Persoanele care ocupă o funcţie de conducere sau de demnitate publică nu pot exercita funcţia de rector pe perioada îndeplinirii mandatului. Funcţia de rector este incompatibilă cu deţinerea de funcţii de conducere în cadrul unui partid politic, pe perioada exercitării mandatului.
Cum s-a ajuns aici
După aproape patru ore de dezbateri, judecătorii de la Curtea Constituţionala au respins marţi ca inadmisibilă sesizarea lui Mircea Geoană privind procedura de adoptare, iar criticile pe forma ale parlamentărilor PSD, PC şi PNL au fost respinse ca inadmisibile, în timp ce criticile pe fond au fost respinse ca nefondate. Decizia a fost luată cu şapte voturi "pentru" şi două "împotrivă".
Reamintim că preşedintele Senatului, Mircea Geoana, a contestat pe 15 decembrie Legea Educaţiei la Curtea Constituţională, motivând că procedura prin care a fost adoptat actul normativ a fost neconstituţională. Potrivit lui Geoană, Legea Educaţiei Naţionale a fost considerată adoptată în ciuda faptului că acest proiect a fost restituit Guvernului pe data de 30 noiembrie, în urma deciziei Birourilor Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. El a completat în sesizare că Legea Educaţiei se află în dezbatere parlamentara la Senat, îşi continuă traseul legislativ, în prezent aflându-se din nou la comisia de specialitate, unde a fost retrimisă de plen, la propunerea reprezentanţilor Guvernului.
Şi reprezentanţii opoziţiei au contestat Legea Educaţiei la CCR, acuzând neconstituţionalitatea textelor, dar şi modul de adoptare a acestui act normativ. Ei au susţinut în sesizarea adresată CCR că Legea Educaţiei este viciată de neconstituţionalitate în ansamblu, fiind încălcate normele constituţionale referitoare la procedura de legiferare prin asumarea răspunderii de către Guvern. În ceea ce priveşte fondul legii, semnatarii sesizării afirmă că este neconstituţional articolul care prevede că pe raza unei unităţi administrativ-teritoriale cu mai multe unităţi de învăţământ cu predare în limbile minorităţilor naţionale funcţionează cel puţin o unitate şcolară cu personalitate juridică, pentru fiecare limbă maternă, indiferent de efectivul de elevi. Un alt articol criticat de opoziţie prevede că în cazul unităţilor de nivel gimnazial sau liceal cu predare în limbile minorităţilor naţionale, singulare în municipiu, oraş sau comună se acorda personalitate juridică indiferent de efectivul de elevi. Alte articole despre care opoziţia susţine că sunt neconstituţionale stipulează că în unităţile şcolare cu predare şi în limbile minorităţilor naţionale unul dintre directori va fi un cadru didactic din rândul minorităţilor respective, că ministerul poate aplică sancţiuni în învăţământul superior şi că această instituţie controlează modul în care universităţile îşi exercită autonomia universitară.
Guvernul a luat decizia de a-şi asuma răspunderea pe Legea Educaţiei pe 28 octombrie 2010, acuzând blocarea acestui act normativ timp de mai multe luni la Senat. Legea educaţiei fusese adoptată de Camera Deputaţilor în luna mai, în forma propusă de Guvern, însă la Senat aceasta a fost tergiversată. Opoziţia a contestat la Curtea Constituţională procedura angajării răspunderii Guvernului, argumentând că legea era în dezbatere parlamentară. În acelaşi timp, liberalii au depus o moţiune de cenzură.
Curtea a constatat, pe 3 noiembrie 2010, că asumarea răspunderii Guvernului asupra legii educaţiei este neconstituţională deoarece exista un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern, în condiţiile asumării răspunderii Executivului asupra unei legi aflate deja în dezbatere parlamentară. Ulterior, pe 24 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a admis o sesizare a Guvernului pe tema Legii Educaţiei şi a constatat existenţa unui conflict între Parlament şi Executiv prin refuzul de a dezbate moţiunea de cenzură depusă de opoziţie ca urmare a asumării răspunderii. Judecătorii Curţii au susţinut că o moţiune de cenzură, odată ce este depusă, nu mai poate fi abandonată.
Pe 14 decembrie 2010, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a anunţat în plenul reunit al Parlamentului că legea educaţiei poate fi considerată adoptată, după ce mai mulţi parlamentari PNL şi-au retras semnăturile de pe moţiunea de cenzură.
