Consiliul de Administraţie al combinatului siderurgic Liberty Galaţi urmează să aprobe trimiterea unui număr masiv de salariaţi în aşa-numitul ”şomaj tehnic”, adică suspendarea contractelor de muncă şi plata de către angajator a unei îndemnizaţii de minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.
”Aplicarea şomajului tehnic la Combinatul Siderurgic Galaţi este o măsură de urgenţă socială şi economică, determinată atât de realităţile interne (oprirea producţiei, datorii, risc de faliment), cât şi de condiţiile internaţionale (supra-capacitate, concurenţă externă, protecţionism, costuri energetice). Această măsură trebuie privită ca un instrument temporar, menit să asigure protecţia angajaţilor şi să ofere cadrul necesar pentru implementarea unui plan de restructurare şi relansare a combinatului. Deocamdată este o propunere care trebuie validată în Consiliul de Administraţie. Oricum metodologia de aplicare este flexibilă şi ţine cont de asigurarea securităţii combinatului, a securităţii energetice, hidro şi gaze. Cât priveşte numărul colegilor care vor intra în şomaj tehnic, dacă va fi validat, nu îl pot preciza acum pentru ca suntem în curs de organizare pentru a asigura toate cele de mai sus”, ne-a declarat directorul de producţie al Liberty Galaţi, Cornel Moisescu.
De altfel, acesta a anunţat angajaţii că după validarea Consiliului de Administraţie, şomajul tehnic 75% se va aplica de la 1 septembrie. Deocamdată este vorba despre aplicarea acestei măsuri în luna septembrie, însă se va continua dacă nu se reuşeşte să fie finanţată repornirea producţiei.
Solicitările sindicatului reprezentativ, ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns
Între timp, sindicatul reprezentativ Siderurgistul A.M.G. a trimis o adresă către director general, Ajay Aggarwal prin care solicită o întâlnire de urgenţă cu conducerea ”pentru a întelege mai bine strategia companiei Liberty Galati pe termen scurt, mediu si lung si viitorul resursei umane din companie” şi îl roagă frumos pe director să nu implementeze şomajul tehnic.
Iată ce solicită Gheorghe Bezman, preşedintele sindicatului reprezentativ, în adresa înaintă conducerii Liberty Galaţi:
”Sindicatul Siderurgistul A.M.G, cu sediul in Galati, Soseaua Smardan nr. 1, Cladirea Sindicatelor de la Poarta Principala a Societatii Liberty Galati, parter, camera nr.1. reprezentat legal prin Presedintele BEZMAN Gheorghe, va solicita o intalire in regim de urgenta cu dumneavoastra, conform CCM 2025, Capitolul IX, Drepturile si Obligatiile Generale ale Partilor, Art. 117, Aliniat (4), litera d si e, pentru a intelege mai bine strategia companiei Liberty Galati pe termen scurt, mediu si lung si viitorul resursei umane din companie.
1. Societatea Liberty Galati a incalcat o serie de prevederi din CCM in vigoare, negociat si semnat cu Sindicatul Reprezentativ Siderurgistul AMG, inregistrat la ITM Galati cu nr. 226/23.12.2024, dorim sa abordam si acest subiect si vrem sa stim de ce se intampla acest lucru.
2. Solicitam informatii cu privire la data pornirii productiei de Otel, la unitatea Liberty Galati.
3. Solicitam respectarea zilelor de plata a salariilor pentru toti salariatii indiferent de functie, meserie si profesie, conform CCM in vigoare.
4. Cerem sa se faca plata lunara a tichetelor de masa catre salariatii Liberty Galati, conform CCM in vigoare.
5. Liberty Galati trebuie sa respecte legislatia nationala in ceca ce priveste refacerea organismului prin distribuirea alimentatiei de efort, prevazuta in Legea 319, a Sanatatii si Securitatii in Munca coroborata cu CCM in vigoare.
Mentionam ca suntem ingrijorati in ceea ce priveste zvonistica care circula in Societatea Liberty Galati, cu privire la masura de trimitere in somaj tehnic a salariatilor, care ar urma sa se aplice din luna Septembrie.
Sindicatul Reprezentativ Siderurgistul AMG NU ESTE DE ACORD CU ACEASTA MASURA deoarece la acesarea imprumutului de la Exim una din conditii a fost sa pastram locurile de munca din societatea Liberty Galati si sa nu trimitem oamenii in somaj tehnic si de accea va rog sa nu implementam somajul tehnic. La intalnire pe care sper s-o avem cat mai curand va voi inainta si alte propuneri care va conduce la reducerea costului fix”, semnează liderul sindical Gheorghe Bezman (vezi galeria de imagini de mai jos).
Nu putem să nu ne întrebăm dacă sindicatul nu a aflat până acum că este reprezentativ într-o societate aflată în concordat preventiv şi cu un picior în faliment din cauza dificultăţilor financiare şi că în aceste condiţii drepturile salariale şi celelalte încălcări ale contractului colectiv de muncă nu se rezolvă cu ”suntem îngrijoraţi de zvonistică” şi ”vă rog”, ci doar cu soluţii rapide de finanţare care să aducă bani în conturile goale ale combinatului.
Pe aceeași temă:
Liberty Galaţi, faţă în faţă cu Liberty Ostrava, la Curtea de Apel Galaţi
Tribunalul Galaţi a aprobat. Liberty Tubular Products intră în concordat preventiv
Se prăbuşeşte financiar şi Laminorul de Ţevi Sudate (Liberty Tubular Products Galaţi)
Solidari, dar flămânzi! – Liberty Galaţi promite, dar nu plăteşte nimic
Revoltă în combinatul Liberty Galaţi!
https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/revolta-in-combinatul-liberty-galati.html
Comunicat oficial Liberty Galaţi: Redresarea combinatului siderurgic se bazează pe atragerea de capital privat, sprijinul acţionarului şi valorificarea activelor secundare
Planul de concordat al Liberty Galaţi omologat de tribunal pe repede înainte
CITR, administratorul falimentului Nordis, preia dosarul Liberty Galaţi. Tribunalul a dat undă verde
La Liberty Galaţi, alegerile sunt greu de făcut: salarii, tichete, utilităţi sau materii prime?
Sindicaliştii din combinatul siderurgic anunţă proteste la Galaţi şi Bucureşti
Sanjeev Gupta a venit la Galaţi şi a schimbat conducerea combinatului siderurgic
Tribunalul a decis! Liberty Galaţi primeşte ”păsuire” de 30 de zile să-şi salveze pielea
SIDEX Synergy SA - noua companie care va opera combinatul în viitorul apropiat
Furnizorii Liberty Galaţi: Falimentul poate fi evitat, dar nu ne bagă nimeni în seamă!
Apel către siderurgişti, firme contractoare şi toţi gălăţenii: ”Avem nevoie de un gest de solidaritate, de loialitate, de susţinere”
Îngrijorare printre creditorii gălăţeni ai combinatului siderurgic Liberty Galaţi
Datoriile colosale ale Liberty Galaţi: peste 1 miliard de euro de plătit în 4 ani
E oficial: Combinatul siderurgic LIBERTY Galaţi produce din nou oţel
Liberty Galaţi ia în calcul să-şi vândă acţiunile pe care le deţine la Comvex, Romportmet şi Min-Est
Porneşte furnalul 5! Liberty Galaţi încearcă să se ţină de planul de redresare
Liberty Galaţi, afacere toxică în Belgia: 560 de angajaţi preluaţi şi 173 milioane euro datorii
Concordatul preventiv al Liberty Galaţi: primul termen în vederea verificării stadiului procedurii
Combinatul siderurgic Galaţi: Două linii de producţie din LBC vor fi desfiinţate
Protest la Liberty Galaţi! Siderurgiştii şi-au cerut salariile restante şi vor să fie informaţi despre starea actuală a combinatului
https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/protest-la-liberty-galati.html
LIBERTY Galaţi numeşte un nou director de producţie primară şi anunţă data la care va reporni furnalul
Combinatul siderurgic Liberty Galaţi: Datorie de circa 150 milioane euro transformată în acţiuni
S-au plătit salariile restante ale siderurgiştilor de la Liberty Galaţi
Concordatul preventiv al Liberty Galaţi atacat cu 3 apeluri
Siderurgişti revoltaţi s-au adunat, astăzi, în faţa turnului Liberty Galaţi
Tribunalul Galaţi a admis concordatul preventiv pentru Liberty Galaţi
Vor aproba creditorii Liberty Galaţi concordatul preventiv cerut în instanţă?
Combinatul siderurgic Liberty Galaţi vrea să intre în concordat preventiv