Închipuiţi-vă că sunteţi un angajator care vrea să vadă dacă merită să mă angajeze. Vă abonaţi la un site web care oferă informaţii despre antecedente individuale şi iată ce puteţi afla: Jessica Rose Bennett, 29 de ani, petrece 30 de ore pe săptămână pe site-urile de socializare – în timp ce se află la locul de muncă. Bea prea mult, se droghează, are moravuri îndoielnice. Înjură des şi cheltuieşte mult peste mijloacele ei pe cumpărături online. Abilităţile ei jurnalistice? Superioare. Costul patronal? Ieftin.
În realitate, lucrurile sunt doar parţial adevărate: e adevărat, îmi place un bourbon bun. Dar droguri? Asta trebuie să fie din cauza anchetelor mele jurnalistice, în special una dintre ele, care m-a dus până la o fermă de cânepă din California. Moravurile? Prietenul meu, cu care sunt de cinci ani, n-ar fi deloc de acord cu rezoluţia de mai sus, dar am scris odată un articol despre poliamorie. Şi petrec, într-adevăr, multe ore pe site-urile de socializare, dar asta e o parte a sarcinilor mele de serviciu. Şi nu sunt nici pe departe atât de ieftină când vine vorba de costuri patronale, aşa cum aţi putea crede dacă vă luaţi doar după Internet (luaţi aminte, viitori angajatori!).
Bineînţeles, dacă ar fi fost vorba de o situaţie reală, ironia este că nici una dintre explicaţiile mele nu ar fi contat – nu m-aţi fi angajat.
Dar acestea sunt genul de informaţii ce ajung la oricine are o conexiune web şi câteva informaţii personale, plus dorinţa de a pune lucrurile la un loc. Am continuat experimentul nostru şi le-am cerut celor de la ReputationDefender, companie ce oferă servicii de păstrare a confidenţialităţii a acestui gen de informaţii, să cotrobăie pe net pornind doar de la numele meu (des întâlnit) şi adresa mea de e-mail. Trei ingineri din Silicon Valley, cu experienţă de mai multe decenii, plus acces la baze de date publice precum Spokeo, Facebook sau LinkedIn (nu, nu au apelat la hacking) – şi gata. În doar 30 de minute, firma mi-a dibuit numărul de asigurări sociale. În două ore au aflat unde am locuit, măsurile la haine, oraşul meu natal, starea de sănătate. (Notă: toate acestea nu fac parte din serviciile ReputationDefender. Au realizat căutarea special pentru „Newsweek“, ca să arătăm cât de multe date personale sunt lăsate la liber pe net).
Consecinţe molipsitoare
E înspăimântător, dar lucrurile devin şi mai grave când îţi dai seama că acestea sunt genul de informaţii pe care companiile de carduri de credit şi agregatorii de informaţii le vând deja zilnic, pentru nimica toată, advertiserilor. Şi este, de asemenea, genul de informaţie aruncată în braţele unor terţi atunci când descarci anumite aplicaţii Facebook (aflată sub supravegherea Congresului SUA, compania Facebook a afirmat că lucrează pentru a „limita dramatic“ expunerea individuală a utilizatorilor săi). „Majoritatea oamenilor trăiesc încă iluzia că, atunci când navighează online, mai sunt anonimi“, explică Nicholas Carr, autorul cărţii „The Shallows: What the Internet Is Doing to Our Brains“. Dar în realitate, „fiecare mişcare pe care o fac este colectată într-o bază de date“.
După cum spun experţii în IT&C, acesta este punctajul de bonitate al viitorului – un fel de clasament agregat al fiecărui aspect al vieţii noastre. Este o estimare care merge mult mai departe de limitele publicităţii targetate – vă amintiţi de banerele enervante cu pantofi care vă invadează după fiecare trecere pe la un magazin online de haine şi încălţări, ele apar din cauza unor dispozitive de urmărire cunoscute drept „cookies“ (fursecuri). Şi anume prin utilizarea informaţiilor într-un mod mai personal şi, posibil, mai dăunător. Gândiţi-vă la anumite asigurări de sănătate, cereri de creditare, legături amoroase. Să spunem că vă dedaţi plăcerii unui burger de două ori pe săptămână şi vă apucaţi să glumiţi, într-un post pe Twitter, despre ce dezastru trebuie să provoace toată cărnăraia aia în indicii colesterolului. Brusc, ratele asigurării voastre de sănătate încep să crească. Acum închipuiţi-vă că slujba vă este listată pe salary.com (unde se pot face comparaţii între salarii şi sarcini de serviciu – n.r.), iar preferinţele privind locurile de petrecut vacanţa pe Orbitz (care oferă planificarea vacanţelor şi rezervări de transport şi cazare – n.r.). Gândiţi-vă la modul în care această situaţie vă poate afecta statutul social sau abilitatea de a negocia o creştere de salariu ori să cereţi un credit. În fine, ce-ar fi dacă am putea afla, pe baza istoricului şi monitorizării traficului web, că un posibil partener de sex are o boală molipsitoare? Nu aţi plăti să aflaţi? „Cei mai mulţi dintre noi nu realizează consecinţele potenţiale ale acestei situaţii“, afirmă Lorrie Cranor, expert în confidenţialitatea pe Internet la Universitatea Carnegie Mellon.
Stimulente insuficiente
Vi se pare dubios? E perfect legal – şi deja se întâmplă. În 2009, o femeie din Quebec care se afla în concediu medical pentru depresie s-a trezit fără sprijin financiar după ce compania ei de asigurări a descoperit pe Facebook fotografii – profilul ei era public – în care arăta ca şi cum s-ar fi distrat. La momentul respectiv, un purtător de cuvânt al Asociaţiei Canadiene a Asigurătorilor de Viaţă şi Sănătate (CLHIA) a declarat că asemenea informaţii sunt o pradă uşoară şi legală. Companiile de carduri de credit utilizează reţelele de socializare ca să stabilească ce oferte s-ar potrivi mai bine în grupul vostru social – sau să obţină informaţii de culise despre felul în care îţi vei plăti sau nu creditul. În cele din urmă, cel mai sănătos e să presupuneţi că fiecare site pe care îl vizitaţi – da, asta înseamnă că şi „Newsweek“ – îşi rezervă dreptul de a instala tehnologii de monitorizare pe computerul vostru, sorbind informaţii despre gusturile voastre, plăcerile voastre vinovate şi tot ce le mai cade la îndemână. Fiecare companie poate decide apoi unde va ajunge această comoară de informaţii – iar pentru mine de informaţii cum e Facebook, există puţine stimulente ca să le păstreze doar pentru ele. „Şi nu doar companiile din Global 2000 sau Fortune 2000 vor asemena date“, explică Michael Fertik, fondator şi CEO al ReputationDefender. „În cele din urmă, va fi vorba de fiecare persoană din viaţa noastră“. Paradoxul final? Nu contează dacă informaţia este greşită – sau, în cazul meu, comic de incompletă.
În realitate, lucrurile sunt doar parţial adevărate: e adevărat, îmi place un bourbon bun. Dar droguri? Asta trebuie să fie din cauza anchetelor mele jurnalistice, în special una dintre ele, care m-a dus până la o fermă de cânepă din California. Moravurile? Prietenul meu, cu care sunt de cinci ani, n-ar fi deloc de acord cu rezoluţia de mai sus, dar am scris odată un articol despre poliamorie. Şi petrec, într-adevăr, multe ore pe site-urile de socializare, dar asta e o parte a sarcinilor mele de serviciu. Şi nu sunt nici pe departe atât de ieftină când vine vorba de costuri patronale, aşa cum aţi putea crede dacă vă luaţi doar după Internet (luaţi aminte, viitori angajatori!).
Bineînţeles, dacă ar fi fost vorba de o situaţie reală, ironia este că nici una dintre explicaţiile mele nu ar fi contat – nu m-aţi fi angajat.
Dar acestea sunt genul de informaţii ce ajung la oricine are o conexiune web şi câteva informaţii personale, plus dorinţa de a pune lucrurile la un loc. Am continuat experimentul nostru şi le-am cerut celor de la ReputationDefender, companie ce oferă servicii de păstrare a confidenţialităţii a acestui gen de informaţii, să cotrobăie pe net pornind doar de la numele meu (des întâlnit) şi adresa mea de e-mail. Trei ingineri din Silicon Valley, cu experienţă de mai multe decenii, plus acces la baze de date publice precum Spokeo, Facebook sau LinkedIn (nu, nu au apelat la hacking) – şi gata. În doar 30 de minute, firma mi-a dibuit numărul de asigurări sociale. În două ore au aflat unde am locuit, măsurile la haine, oraşul meu natal, starea de sănătate. (Notă: toate acestea nu fac parte din serviciile ReputationDefender. Au realizat căutarea special pentru „Newsweek“, ca să arătăm cât de multe date personale sunt lăsate la liber pe net).
Consecinţe molipsitoare
E înspăimântător, dar lucrurile devin şi mai grave când îţi dai seama că acestea sunt genul de informaţii pe care companiile de carduri de credit şi agregatorii de informaţii le vând deja zilnic, pentru nimica toată, advertiserilor. Şi este, de asemenea, genul de informaţie aruncată în braţele unor terţi atunci când descarci anumite aplicaţii Facebook (aflată sub supravegherea Congresului SUA, compania Facebook a afirmat că lucrează pentru a „limita dramatic“ expunerea individuală a utilizatorilor săi). „Majoritatea oamenilor trăiesc încă iluzia că, atunci când navighează online, mai sunt anonimi“, explică Nicholas Carr, autorul cărţii „The Shallows: What the Internet Is Doing to Our Brains“. Dar în realitate, „fiecare mişcare pe care o fac este colectată într-o bază de date“.
După cum spun experţii în IT&C, acesta este punctajul de bonitate al viitorului – un fel de clasament agregat al fiecărui aspect al vieţii noastre. Este o estimare care merge mult mai departe de limitele publicităţii targetate – vă amintiţi de banerele enervante cu pantofi care vă invadează după fiecare trecere pe la un magazin online de haine şi încălţări, ele apar din cauza unor dispozitive de urmărire cunoscute drept „cookies“ (fursecuri). Şi anume prin utilizarea informaţiilor într-un mod mai personal şi, posibil, mai dăunător. Gândiţi-vă la anumite asigurări de sănătate, cereri de creditare, legături amoroase. Să spunem că vă dedaţi plăcerii unui burger de două ori pe săptămână şi vă apucaţi să glumiţi, într-un post pe Twitter, despre ce dezastru trebuie să provoace toată cărnăraia aia în indicii colesterolului. Brusc, ratele asigurării voastre de sănătate încep să crească. Acum închipuiţi-vă că slujba vă este listată pe salary.com (unde se pot face comparaţii între salarii şi sarcini de serviciu – n.r.), iar preferinţele privind locurile de petrecut vacanţa pe Orbitz (care oferă planificarea vacanţelor şi rezervări de transport şi cazare – n.r.). Gândiţi-vă la modul în care această situaţie vă poate afecta statutul social sau abilitatea de a negocia o creştere de salariu ori să cereţi un credit. În fine, ce-ar fi dacă am putea afla, pe baza istoricului şi monitorizării traficului web, că un posibil partener de sex are o boală molipsitoare? Nu aţi plăti să aflaţi? „Cei mai mulţi dintre noi nu realizează consecinţele potenţiale ale acestei situaţii“, afirmă Lorrie Cranor, expert în confidenţialitatea pe Internet la Universitatea Carnegie Mellon.
Stimulente insuficiente
Vi se pare dubios? E perfect legal – şi deja se întâmplă. În 2009, o femeie din Quebec care se afla în concediu medical pentru depresie s-a trezit fără sprijin financiar după ce compania ei de asigurări a descoperit pe Facebook fotografii – profilul ei era public – în care arăta ca şi cum s-ar fi distrat. La momentul respectiv, un purtător de cuvânt al Asociaţiei Canadiene a Asigurătorilor de Viaţă şi Sănătate (CLHIA) a declarat că asemenea informaţii sunt o pradă uşoară şi legală. Companiile de carduri de credit utilizează reţelele de socializare ca să stabilească ce oferte s-ar potrivi mai bine în grupul vostru social – sau să obţină informaţii de culise despre felul în care îţi vei plăti sau nu creditul. În cele din urmă, cel mai sănătos e să presupuneţi că fiecare site pe care îl vizitaţi – da, asta înseamnă că şi „Newsweek“ – îşi rezervă dreptul de a instala tehnologii de monitorizare pe computerul vostru, sorbind informaţii despre gusturile voastre, plăcerile voastre vinovate şi tot ce le mai cade la îndemână. Fiecare companie poate decide apoi unde va ajunge această comoară de informaţii – iar pentru mine de informaţii cum e Facebook, există puţine stimulente ca să le păstreze doar pentru ele. „Şi nu doar companiile din Global 2000 sau Fortune 2000 vor asemena date“, explică Michael Fertik, fondator şi CEO al ReputationDefender. „În cele din urmă, va fi vorba de fiecare persoană din viaţa noastră“. Paradoxul final? Nu contează dacă informaţia este greşită – sau, în cazul meu, comic de incompletă.
Articol scris de Jessica Bennett, Newsweek
