Cum vom împărţi bunurile după 1 octombrie 2011?

Soţii sau viitorii soţi pot alege una din cele trei variante propuse de noul cod civil cu privire la bunurile lor: regimul comunităţii legale, regimul separaţiei de bunuri sau regimul comunităţii convenţionale. Însă orice convenţie în acest sens trebuie trecută în Registrului naţional notarial al regimurilor matrimoniale (Registru).
Noul Cod civil aduce o noutate absolută în România, mai precis pensia de întreţinere în caz de divorţ, chiar dacă nu există copii minori, în cazul în care soţul care pierde procesul are o avere considerabil mai mare decât a celui care l-a câştigat.

Regimul comunităţii legale: dacă soţii nu încheie nicio convenţie matrimonială prin care să stabilească modul în care îşi vor împărţi bunurile, li se va aplica acest regim, care înseamnă că toate bunurile dobândite în timpul căsătoriei – imobile sau mobile - vor fi comune şi nu vor exista cote părţi ale fiecăruia privind proprietatea. În caz de divorţ, se vor împărţi aproximativ egal, indiferent cine a câştigat banii cu care au fost plătite, deci chiar şi dacă unul dintre soţi nu a avut niciun venit.

Regimul separaţiei de bunuri: fiecare dintre soţi este proprietar exclusiv al bunurilor dobândite în nume propriu după încheierea căsătoriei. Însă bunurile dobândite împreună de soţi aparţin acestora în proprietate comună pe cote-părţi, în condiţiile legii. Deci, în caz de divorţ, nu se împart în jumătate, ci în funcţie de contribuţia fiecăruia. Spre deosebire de regimul comunităţii, în aces caz niciunul dintre soţi nu poate fi ţinut de obligaţiile, financiare sau nu, născute din actele semnate sau săvârşite de celălalt soţ. Cu toate acestea, soţii răspund solidar pentru obligaţiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei şi a celor legate de creşterea şi educarea copiilor.

Regimul comunităţii convenţionale: se situează cumva între celelalte două. Adică soţii pot deroga prin convenţie matrimonială de la dispoziţiile privind regimul comunităţii legale. Ei pot hotărî cu privire la aspecte cum sunt: includerea în comunitate, în tot ori în parte, a bunurilor dobândite sau a datoriilor proprii născute înainte ori după încheierea căsătoriei; restrângerea comunităţii la bunurile sau datoriile anume determinate în convenţia matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite ori, după caz, născute înainte sau în timpul căsătoriei; obligativitatea acordului ambilor soţi pentru încheierea anumitor acte de administrare; includerea clauzei de preciput prin care soţii pot stipula ca soţul supravieţuitor să preia fără plată, înainte de partajul moştenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, deţinute în devălmăşie sau în coproprietate.

Registrul este public

Practic orice persoană, chiar dacă nu justifică niciun interes, se poate uita în el şi poate obţine extrase certificate în baza unei simple cereri adresate notarului public, camerei notarilor publici sau direct Registrului naţional notarial al regimurilor matrimoniale, care este organizat la nivelul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România. Extrasul solicitat de un terţ nu va putea cuprinde însă CNP-ul şi adresa soţilor. În rest, va putea afla informaţii privind regimul matrimonial ales precum şi orice act prin care se modifică, se revocă sau se anulează convenţia matrimonială. Pentru înscrierea în Registru a convenţiilor matrimoniale, precum şi pentru “interogarea” acestuia, adică solicitarea de informaţii, se percepe taxă. Cuantumul şi modalitatea de plată se stabilesc de Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici.
Convenţiile matrimoniale încheiate de către notarii străini sau de către alte autorităţi străine vor fi înscrise doar de către administratorul Registrului, cu consultarea prealabilă a Comisiei de experţi în materie notarială.

Contracte prenupţiale şi de logodnă

Contractele prenupţiale sunt acele contracte încheiate între două persoane care intenţionează să se căsătorească şi care cuprind înţelegerea acestora cu privire la situaţia juridică a bunurilor în eventualitatea unui divorţ.
În realitate, acest contract reprezintă o măsură de precauţie pentru care veţi fi recunoscători în situaţia unui divorţ. Cifrele cu privire la rata divorţurilor sunt alarmante: aproximativ 50% din cuplurile căsătorite ajung la un divorţ şi, când se pune problema împărţirii bunurilor, deseori se pleacă de la premisa că acestea vor fi împărţite în cote egale de 1. Acest procent nu este întotdeauna unul corect, mai ales în situaţia în care unul dintre parteneri a avut o contribuţie financiară mult mai însemnată decât celălalt la dobândirea bunurilor.
De asemenea, puteţi privi această măsură ca fiind una de protecţie nu doar pentru dumneavoastră, cât şi/ sau mai ales pentru cei care depind de dumneavoastră, ca de exemplu părinţii sau copiii dintr-o căsnicie anterioară (cu privire la copiii rezultaţi din prezenta căsătorie, contractul trebuie să conţină în mod obligatoriu clauze referitoare la viitorul financiar al acestora).
Valabilitatea, recunoaşterea şi punerea în executare a acestor contracte depinde de mai mulţi factori, cum ar fi: 
•    Ambele părţi ale contractului trebuie să fi fost consiliate legal înainte de semnarea acestuia;
•    Clauzele contractuale trebuie să conţină dispoziţii cu privire la bunurile viitoare ale copiilor rezultaţi din căsătorie;
•    Conţinutul contractului nu poate fi unul evident injust pentru una din părţi;
•    Situaţia financiară (listarea bunurilor inclusiv) trebuie prezentată de ambii parteneri, în întregime, anterior încheierii contractului.
Contractul trebuie să fi fost semnat cu cel puţin 20 de zile înainte de încheierea căsătoriei.
Mai mult, fiind un act civil liber consimţit de cei doi viitori soţi, convenţia poate include bunurile avute de fiecare înaintea căsătoriei, care în actualul cod nu pot face obiectul partajului judiciar.
În lipsa acestei “convenţii matrimoniale” se aplică actualele prevederi, conform cărora în caz de divorţ bunurile se împart în mod egal între cei doi soţi.