05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
După mulţi ani, am participat, în locul unei colege, la o şedinţă convocată de Autoritatea Naţională a Vămilor, unde am avut reala oroare de a lua contact direct cu domnul ministru Ialomiţeanu.
Ce om, ce caracter!
Ca un Cicero autohton, ne-a vorbit el despre cum guvernul din care face parte este cel mai competent guvern dar, dacă noi, hoţii şi şpăgarii de la Vamă, nu ne apucăm de treabă, ţara poate intra în faliment ca SC Iepuraşu' SRL, că ne-or prinde şi pe noi, ca-n fotbal, acea moarte a corupţie din România numită DNA, că şi el era şmecher când era director adjunct de finanţe dar lui i-a mers şi nouă nu, că ne ştie munca pe de-a rostu’ şi noi nu ne-o ştim şi tot aşa şi iac-aşa timp de-o oră şi jumătate.
Ca un excelent diplomat ce se afla, domnia sa NU ne-a ascultat părerile niciunuia, preferând să strige la un coleg să iasă din sală că nu-i dă lui lecţii iar mie să-mi spună într-un delicat ton de stăpân de sclavi pe propria plantaţie că nu mi-a dat el voie să vorbesc şi, întradevăr, nu mi-a dat, până la sfârşitul şedinţei, că nu-l interesa ce vreau să spun, cum nu-l interesa nimic afară de a-şi debita propriile producţiuni mintale, de care părea foarte încântat.
Stătea el în scaun şi ne judeca, cu alura lui Vlad Tepeş când s-a supărat pe boieri, şi ne potrivea pe fiecare în ţeapa ce ni se cuvenea, că, din tot ce-a spus, reieşea clar că este o mare ţeapă.
Ne-a ameninţat, blajin ca un bunic mare consumator de mătrăgună, că ne dă afară pe toţi sau ne mută prin ţară la Cuca Măcăii şi că ne-or prinde cei ce ne urmăresc tot ca-n fotbal sau că tanti ANI o să ne ia la puricat averile şi, dacă nu ne place, să mergem să ne plângem la parlamentarii locali, că şi aşa-i intoxicăm cu prostii.
De altfel, ne-a sugerat să ne facem parlamentari locali, că şi el s-a făcut peste noapte.
De ce ne-o fi’ntrebat pe noi de unde suntem?
Probabil să ne ureze drum bun.
Dom’le, ceea ce ştiu eu este că, după 33 de ani de vamă, la mine ar trebui să mai pună cumătra ANI ceva prin debarale, c-am avut şi trei servicii când s-a putut şi tot nu m-am cârpit, de cheltuitor ce mi-s.
Avea omu’ dreptate, cam put a prost. Nu?
Sau beţiv.
Privindu-l, că l-am privit aproape tot timpul, aşteptând să-mi dea voie să vorbesc, m-am hotărât să nu mă mai fac ministru când mă fac mare.
E greu, şi-mi aduce aminte de-un banc din vremea împuşcatei dictaturi de tristă amintire despre doi tipi din anturajul prezidenţial care discutau despre diferenţa dintre accident şi catastrofă şi unul îi explică celuilalt: „Dacă ar cădea candelabrul ăla în capul şefului ar fi un accident, catastrofa e că nu cade”.
Şi de-un răspuns al minunatului meu profesor de Drept internaţional, arbitrul internaţional (nu la fotbal) la Curtea de Arbitraj din Haga, când un coleg, disperat că ne dăduse o speţă cu un ministru (care pe-atunci semna contracte internaţionale)  bulibăşise un contract şi noi trebuia să găsim soluţii să-l apărăm în instanţă, i-a spus: „Dom’ profesor, dacă un ministru n-a reuşit să rezolve corect o speţă ca asta, cum putem noi, nişte bieţi studenţi?”. Răspunsul a venit atunci, fără milă, şi se potriveşte şi-acum. „Dragul meu, dar voi vreţi să deveniţi intelectuali, el e un simplu ministru”.

Ioan TANASĂ – un sinistru


Articole înrudite