Ionela Daniela Antohe este muzeograf la Muzeul de Istorie Galaţi din aprilie 2008. A absolvit Facultatea de Litere, Istorie şi Filosofie, specializarea Istorie, la UDJG, dar nu a lucrat în domeniu imediat după terminarea studiilor. A lucrat ca inspector resurse umane, apoi ca profesor, totul până într-o zi în care a ridicat de pe trotuar un ziar bătut de vânt la întâmplare. Un ziar care avea să o aducă mai aproape de ceea ce dorea să facă: "Nu este vorba că m-a influenţat cineva, a fost mai degrabă o întâmplare fericită, dacă pot spune aşa. În 2008 lucram la o societate, într-o funcţie care nu avea nicio legătură cu pregătirea mea sau cu ceea ce îmi dorem să fac. Într-una din zile mă întorceam de la serviciu şi găsesc pe jos un ziar, cam boţit şi cam murdar. Nici astăzi nu pot să spun ce m-a făcut să ridic ziarul acela şi să-l iau acasă. Nu era în obişnuinţa mea nici să cumpăr, nici să citesc ziarul zilnic. Totuşi pe acela l-am luat de pe jos şi mai târziu, în aceeaşi zi, văd, la oferte de serviciu, anunţul Muzeului de Istorie. Deşi nu eram în căutarea unui nou loc de muncă, totuşi, eram o persoană care a absolvit Facultatea de Istorie şi care atunci când intra într-un muzeu se gândea că activitatea într-o astfel de instituţie nu poate fi decât una foarte interesantă. Aşadar, nu puteam râmâne impasibilă la un astfel de anunţ şi m-am gândit să încerc. Şi am reuşit".
Ca muzeograf a avut parte de experienţe foarte frumoase până acum, însă coordonarea expoziţiei de la Casa Rurală "Ioan Avram Dunăreanu" Suhurlui are un loc special printre amintiri: "Fiecare eveniment găzduit de Muzeul de Istorie este o experienţă pentru noi, cei veniţi mai recent, fie că e vorba de vernisarea unei expoziţii, de o masă rotundă sau de o expunere. În ceea ce mă priveşte, de departe, cea mai frumosă şi constructivă expierenţă a fost organizarea şi coordonarea expoziţiei de bază de la Casa Rurală „Ioan Avram Dunăreanu” Suhurlui, inaugurată în octombrie 2009. Desigur că în demersul meu am fost ajutată şi sfătuită şi de alţi colegi, cu ştate mai vechi în ale muzeografiei".
Cei mai mici vizitatori ai muzeului sunt preşcolari, precizează Ionela Daniela Antohe: "Segmentul de vârstă al celor care ne calcă pragul se încadrează undeva între 4-18 ani, deci, preşcolari şi elevi din toate ciclurile şcolare. Dar, în funcţie de manifestările pe care le organizăm, publicul ţintă variază, de la specialişti interesaţi de un anume subiect, până la studenţi, pensionari sau veterani de război".
Din punct de vedere muzeistic, România are ce oferi acelora care poposesc în diverse colţuri ale ţării, chiar dacă întotdeauna e loc de mai bine: "În străinătate, din păcate, nu am vizitat niciun muzeu. În ţară, m-a impresionat întotdeauna, încă de când eram elevă şi mergeam în excursii şi tabere cu şcoala, Muzeul Peleş. De asemenea şi Branul, cu aerul său medieval, are un parfum special. În cadrul Muzeului de Istorie mă ocup de colecţia de Etnografie şi sunt foarte interesată de tot felul de expoziţii cu caracter popular. Menţionez aici Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” Bucureşti, Muzeul Þăranului Român, Muzeul de Etnografie din Baia Mare, Casa Memorială „Ion Creangă”, precum şi alte expoziţii pe care am avut ocazia să le văd prin ţară".
Obiectele din apropierea unui muzeograf au întotdeauna o aură aparte şi o poveste plină de necunoscute, la început, înaintea documentării: "Mi se întâmplă destul de des să mă opresc şi să privesc cu interes diverse obiecte, spre mirarea celor apropiaţi mie, care nu văd nimic altceva la un prosop cusut cu motive variate sau la un covor ţesut în războiul de lemn".
Drumul parcurs de un obiect ce urmează să fie expus nu este atât de simplu cum ar părea la prima vedere: "Până să vedem un obiect expus în cadrul unei expoziţii, drumul este unul destul de lung. Dacă obiectul face deja parte din patrimoniul muzeului, lucrurile se mai simplifică. Muzeograful sau coordonatorul care îşi propune organizarea unei expoziţii, selectează obiectele pe care doreşte să le expună şi împreună cu gestionarul şi conservatorul întră în depozit şi verifică funcţionalitatea lor. După caz, se fac şi intervenţii de conservare sau de restaurare". La fel, pregătirea unei expoziţii cere timp, studiu, răbdare, perseverenţă: "O expoziţie temporară, într-o singură sală de expunere, poate fi organizată şi într-o săptămână. Dacă vorbim însă de expoziţii mai elaborate, ca cele de bază de la Casa Rurală „Ioan Avram Dunăreanu” Suhurlui sau cele de la Casa „Hortensia Papadat Bengescu” de la Iveşti, organizarea expoziţională s-a prelungit şi până la 2-3 luni".
Studiul istoriei a făcut-o pe Ionela Antohe să vadă fiecare zi ca pe o luptă, din care vrem, nu vrem, avem motivaţie sau nu, trebuie să ieşim biruitori: "Şi pentru viitorul apropiat şi pentru cel îndepărtat îmi doresc să fiu sănătoasă, eu şi cei dragi mie, să am puterea să fac faţă provocărilor zilnice, atât în plan profesional cât şi în cel personal, pentru că, în România actuală, în fiecare zi avem de dus câte o luptă".
