29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Primirea unei doze de insulină administrată prin vaporizare nazală a ameliorat memoria pe termen scurt a unor pacienţi şi evoluţia maladiei Alzheimer a fost stopată timp de şase luni, ceea ce ar putea constitui o pistă promiţătoare împotriva acestei maladii care astăzi nu poate fi vindecată ci numai încetinită, semnalează site-ul lesoir.be.
„Este o chestiune atât de serioasă încât pregătim un studiu privind prevenirea maladiei Alzheimer”, explică geneticianul Jude Poirier de la Universitatea canadiană McGill. „Dacă am reuşi să întârziem apariţia ei cu câţiva ani, o treime din cazuri ar dispărea brusc. Pentru prima dată putem acţiona asupra fiziologiei maladiei. Medicamentele actuale sunt stimulatori de memorie. Ele nu funcţionează decât la o treime sau la jumătate dintre pacienţi, în general timp de un an sau doi, sau în cel mai bun caz timp de trei ani”, adaugă geneticianul.
Suzanne Craft de la Universitatea din Washington a supus studiului o sută de pacienţi care sufereau de Alzheimer moderat sau de tulburări cognitive uşoare, stare care anunţă maladia. Ei au primit timp de patru luni un placebo sau două doze de insulină - una slabă (20 de unităţi) şi una dublă - prin vaporizare nazală.
Insulina în doză slabă a permis ameliorarea rezultatelor unui test de memorie pe termen scurt - pacientul trebuia să asculte o poveste şi apoi să o redea - însă nu s-a întâmplat acelaşi lucru în cazul administrării dozei mai mari. Cele două doze de insulină par să fi stopat evoluţia maladiei timp de şase luni.
Cele două grupuri care au primit insulină au înregistrat totodată o ameliorare a capacităţilor de reflecţie generală evaluate prin testul numit în mod curent ADAS-cog. Rezultatele sunt publicate în Archives of Neurology de săptămâna aceasta.
Legătura dintre insulină şi Alzheimer este suspectată de mult timp, pentru că riscul diabeticilor de a suferi de această maladie este mai mare. Primul studiu clinic care arată cât de promiţător este acest tratament a fost publicat în 2008. Mai multe studii pe animale par să indice faptul că insulina administrată pe cale nazală ar putea ameliora performanţele unor şoareci diabetici modificaţi genetic pentru a dezvolta maladia Alzheimer.
Aceste rezultate trebuie să fie totuşi privite cu mare prudenţă: specialiştii în maladia Alzheimer avertizează că aceste rezultate ar trebui să fie confirmate de studii efectuate pe mai mulţi pacienţi şi pe o perioadă mai mare, adaugă sursa citată.


Articole înrudite