Un grup de cercetători ai companiei farmaceutice Amgen a dezvoltat o moleculă modificată, care a permis reducerea nivelurilor de obezitate la testele realizate pe animale de laborator şi care pe v ...
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat recent că pacienţii din România nu beneficiază de aceleaşi scheme terapeutice precum aceia din ţările UE mai dezvoltate."Nu beneficiem de acel ...
Una până la zece mutaţii genetice sunt necesare pentru dezvoltarea unui caz de cancer, se arată într-un studiu publicat în jurnalul american ''Cell'', citat de Xinhua.Concluziile cercetării au ...
Până la şaisprezece săptămâni de post intermitent ajută la combaterea obezităţii şi a altor tulburări metabolice, conform unui studiu publicat în jurnalul ''Cell Research''. Efectele benef ...
O echipă de oameni de ştiinţă din Marea Britanie a dezvăluit, marţi, că a descoperit motivul pentru care una din zece persoane se confruntă cu răni care se vindecă greu şi care au potenţia ...
Cunoscute pentru frumuseţea şi mirosul lor, crăiţele sunt foarte apreciate şi pentru proprietăţile terapeutice.Crăiţele (Tagetes erecta şi patula) sunt două specii de plante erbacee din fam ...
Oamenii de ştiinţă au descoperit că zahărul ''trezeşte'' celulele canceroase şi amplifică agresivitatea tumorilor canceroase, informează recent The Independent. Descoperirea ar putea avea un ...
Aproximativ 25 de milioane de persoane, dintre care 2,5 milioane de copii, mor în fiecare an în suferinţe care ar putea fi reduse cu ajutorul morfinei, potrivit unui studiu publicat recent, informe ...
Afecţiunile reumatice sunt prezente şi în rândul populaţiei active, tineri şi copii, 3% din populaţia României suferind de boli inflamatorii reumatice, potrivit unui comunicat de presă transm ...
Mai mult de jumătate dintre medicamentele noi anticancerigene scoase pe piaţă în Uniunea Europeană între 2009 şi 2013 nu au dovedit că ameliorează şansele de supravieţuire sau calitatea vie ...
La baza creşterii numărului de cazuri de hernie de disc cervical din zilele noastre stau răspândirea utilizării calculatorului, munca în aceeaşi poziţie la birou pe perioade îndelungate şi l ...
Conform estimărilor Unicorn Naturals, unul dintre principalii importatori de produse de nutriţie 100% naturale de pe piaţa locală, mamele din România alocă un buget lunar destul de mic atunci c ...
Două vaccinuri experimentale împotriva virusului Ebola au fost testate cu rezultate promiţătoare, oferind protecţie pentru o perioadă de aproximativ un an împotriva febrei hemoragice, potrivit ...
Imunizarea gravidelor contra tusei convulsive ar putea preveni 9 din 10 cazuri la sugari, sugerează un studiu realizat recent în Statele Unite, citat de Reuters.Bacteria Bordetella pertussis cauzeaz ...
Numărul copiilor obezi la nivel mondial a crescut de zece ori în ultimii 40 de ani, ajungând la 124 de milioane, una dintre cauze fiind politicile din industria alimentară care au ca efect costuri ...
Urmărirea competiţiilor sportive la televizor ''stresează'' inima la fel de mult ca o alergare scurtă, conform concluziilor unui studiu recent, citat de The Telegraph. Cercetarea realizată în Ca ...