Bunicii care ajută ocazional la creşterea nepoţilor sau care îşi aduc contribuţia în comunitatea din care fac parte pot trăi mai mult în comparaţie cu vârstnicii care nu au grijă de rude şi nu îşi ajută semenii, potrivit interpretării rezultatelor unui studiu realizat timp de două decenii în Germania, informează Reuters. Concluziile au fost publicate în luna decembrie în jurnalul "Evolution and Human Behavior".
Îngrijirea permanentă a nepoţilor poate fi o activitate cu efecte negative asupra sănătăţii persoanelor vârstnice, însă dacă bunicii îşi aduc ocazional contribuţia în acest sens se pot bucura de importante beneficii precum o viaţă mai lungă, notează oamenii de ştiinţă. "Această legătură ar putea fi un mecanism înrădăcinat adânc în trecutul nostru evolutiv când contribuţia la creşterea copiilor era crucială pentru supravieţuirea speciei umane", a explicat autoarea principală a cercetării, Sonja Hilbrand, din cadrul departamentului de psihologie a Universităţii Basel din Elveţia. Pe de altă parte, aceasta a adăugat pentru Reuters Health că "lipsa contactului cu nepoţii poate avea un impact negativ asupra sănătăţii bunicilor".
În cadrul cercetării au fost analizate date de la peste 500 de persoane cu vârste de peste 70 de ani cuprinse în "Berlin Aging Study", realizat în Germania. Participanţii au completat chestionare şi au participat la teste medicale o dată la doi ani, între 1990 şi 2009.
S-a observat că în perioada de aproape 20 de ani riscul de deces a fost cu o treime mai scăzut în cazul vârstnicilor care contribuiau la creşterea nepoţilor lor în comparaţie cu cei care nu făceau acest lucru. Jumătate dintre bunicii care aveau grijă ocazional de nepoţi erau încă în viaţă la zece ani după completarea primelor chestionare şi teste.
Acelaşi lucru a fost observat şi în cazul persoanelor în vârstă care nu aveau nepoţi însă îşi ajutau copiii adulţi în cadrul unor activităţi precum treburile din gospodărie.
Spre deosebire de aceştia, circa o jumătate dintre participanţii care nu îi ajutau pe alţii au decedat în circa cinci ani de la începerea studiului.
În cadrul studiului nu au fost luaţi în calcul bunicii care aveau permanent grijă de nepoţii lor.
Riscul mai scăzut de deces a fost observat şi în cazul persoanelor care obişnuiau să ajute alte persoane care nu le erau rude. Jumătate dintre vârstnicii care îşi susţineau prietenii şi vecinii au trăit, în medie, şapte ani după începerea studiului, spre deosebire de cei care nu au făcut acest lucru şi care au trăit, în medie, patru ani după debutul cercetării.
"Ajutând, aceste persoane pot avea un scop în viaţă pentru că se simt utili pentru ceilalţi şi pentru societate", a explicat Bruno Arpino, profesor asociat la Universitatea Pompeu Fabra din Barcelona, care nu a luat parte la acest studiu. "De asemenea, faptul de a ajuta poate fi o activitate care îi menţine activi, fizic şi mental", a completat acesta pentru sursa citată. Specialistul a adăugat că acelaşi lucru se poate observa şi în cazul altor activităţi precum munca, înscrierea în cluburi sau voluntariatul.
