Accesul la psihologi şi psihoterapeuţi este adesea limitat, motiv pentru care mulţi oameni se îndreaptă către tehnologie în căutarea alinării. Chatboţii de tip AI, precum ChatGPT, sunt mereu disponibili, răspund rapid şi pot părea empatici. Totuşi, specialiştii avertizează că folosirea lor ca substitut pentru terapie implică riscuri serioase. Au existat chiar cazuri tragice în care persoane şi-au luat viaţa după ce au discutat despre intenţiile lor cu un chatbot, ceea ce arată cât de periculoasă poate deveni această interacţiune atunci când ia locul sprijinului profesional.
Un prim pericol este aşa-numitul feedback loop – un cerc vicios în care chatbotul ajunge să confirme şi să amplifice gândurile negative ale utilizatorului. Oamenii au tendinţa să atribuie tehnologiei conştiinţă şi empatie, deşi chatbotul doar generează răspunsuri statistice. În plus, biasul de confirmare – tendinţa de a accepta informaţiile care întăresc convingerile existente – îi face pe utilizatori să interpreteze răspunsurile AI ca validări ale propriilor idei, inclusiv ale celor distructive.
De exemplu, cineva convins că „nimănui nu îi pasă de mine” poate primi răspunsuri care, chiar dacă nu susţin explicit această idee, o întăresc indirect. În timp, chatbotul „învaţă” din conversaţii şi generează mesaje tot mai apropiate de aceste gânduri negative, accentuând sentimentul de izolare. Psihologii avertizează că acest mecanism este greu de controlat şi că modelele AI pot produce rezultate imprevizibile, chiar şi atunci când includ măsuri de siguranţă.
Un alt aspect riscant ţine de durata interacţiunilor. Terapia umană presupune şedinţe regulate, cu obiective clare şi într-un cadru controlat. Chatboţii, în schimb, pot susţine conversaţii lungi, dar pe măsură ce dialogul se prelungeşte, probabilitatea de erori creşte. OpenAI a recunoscut că sistemele sale sunt mai sigure în conversaţii scurte, dar protecţiile devin mai fragile în discuţii de durată. Astfel, un chatbot poate răspunde corect la primele menţiuni despre gânduri suicidare, trimiţând spre o linie de criză, însă ulterior poate genera mesaje contradictorii sau chiar nocive.
Modelele de inteligenţă artificială nu au ceea ce psihologii numesc „teorie a minţii” – adică nu pot construi o înţelegere coerentă şi profundă a stării psihice a utilizatorului. Chiar şi atunci când oferă sfaturi utile în viaţa de zi cu zi, nu pot urmări obiective terapeutice, nu observă schimbările subtile de comportament şi nu pot ajusta intervenţia aşa cum ar face un specialist uman.
Adolescenţii sunt printre cei mai vulnerabili. Pentru ei, un chatbot care „ascultă” fără a judeca poate părea un prieten ideal. Însă această relaţie virtuală riscă să creeze confuzie între empatia simulată şi sprijinul real. În acelaşi timp, persoanele care se confruntă cu anxietate, depresie sau alte tulburări psihice sunt cele mai expuse riscului de a intra într-un cerc vicios de confirmări false şi întăriri ale gândurilor distructive.
Experţii recomandă să privim chatboţii ca pe nişte instrumente, asemenea unui calculator sau procesor de text, şi nu ca pe prieteni sau confidenţi. Adolescenţii ar trebui să discute mai întâi cu un adult de încredere – părinte, profesor, antrenor sau chiar coleg mai mare – înainte de a apela la AI. Comunităţile online pot fi şi ele un spaţiu de sprijin, dar numai dacă sunt completate de suport real.
Chatboţii pot fi utili pentru sarcini practice, explicaţii rapide sau organizarea timpului, însă nu pot înlocui sprijinul uman, empatia autentică şi intervenţiile profesioniste. Dacă treci printr-o perioadă dificilă, soluţia nu este să te refugiezi în conversaţii nesfârşite cu un chatbot, ci să cauţi ajutor real de la un terapeut sau de la o persoană apropiată.
