Încă din antichitate, teiul era considerat tămăduitor de boli. Părinţii plantau un tei când li se năştea un copil, convinşi că astfel va fi ocrotit de boli. În evul mediu, cărbunele din lemn de tei era folosit în satele româneşti ca leac sigur contra ulcerului stomacal. Popoarele teutonice considerau acest arbore ca fiind sacru.
Teiul (sau Tilia) este un arbore cu aproximativ 30 de specii. Se găseşte în zonele temperate ale emisferei nordice, în Asia, Europa şi estul Americii de Nord. Florile, în număr de 2-10 pe ram, uneori şi mai multe, sunt alb-gălbui, plăcut mirositoare. Fructul este o nucă de formă sferică sau ovală de dimensiuni mici.
La noi în ţară, există trei feluri de tei: teiul cu frunza în formă de inimă (Tilia cordata), care înfloreşte la începutul lunii iunie, teiul cu frunza mare (Tilia platyphillos), care înfloreşte ceva mai târziu şi teiul argintiu (Tilia argentea), care înfloreşte abia în iulie, având frunze şi flori alburii. Dar, indiferent de tipul lor, florile de tei au aceleaşi calităţi medicinale.
Ele au în compoziţie un anumit tip de zahăr (care conferă unicitate ceaiului prin dulceaţa sa naturală), acid galic, substanţe emoliente (mucilagii), catecol, colinină, acetilcolină, flavonoide şi saponine, precum şi ulei esenţial numit farnesol.
Culegerea florilor de tei se face prin simpla lor rupere de pe ramuri. Obligatoriu, culesul se face pe timp uscat, când florile de tei au maximum de principii active. Florile se pot administra sub forma de pulbere, infuzie, tinctură sau băi terapeutice, generale ori parţiale. Pulberea se obţine din flori foarte bine uscate şi mărunţite.
Indicaţii terapeutice
Ceaiul din flori de tei poate fi utilizat în scopuri terapeutice, în tratarea răcelilor de tot felul. Ajută la reglarea temperaturii organismului, la eliberarea căilor respiratorii de secreţiile în exces, reduce şi elimină durerile musculare, durerile de cap asociate acestor afecţiuni. Substanţele emoliente din florile de tei reduc senzaţia de iritare de pe căile respiratorii şi, ca atare, calmează tusea uscată. Mai mult, aceste principii active sunt utile şi în tusea productivă.
Datorită substanţelor active din plantă, ceaiul de tei este folosit ca sedativ uşor şi este recomandat să fie băut cu 30 de minute înainte de culcare, în special în cazul persoanelor care se confruntă cu tulburări de somn şi stări de nervozitate şi anxietate.
Un studiu făcut în Portugalia a pus în evidenţă faptul că administrarea teiului diminuează stările de teamă sau de anxietate ale pacienţilor, precum şi unele tulburări asociate lor: atacuri de panică, distonie neurovegetativă etc. În terapia contra anxietăţii, se administrează pulberea de tei.
Ceaiul de tei ajută şi la ameliorarea migrenelor biliare. Conduce la o digestie sănătoasă, atunci când este asociat cu ceaiul de muşeţel sau de mentă, tratează constipaţia şi diareea şi previne deteriorarea celulară, graţie flavonoidelor cu rol de protecţie împotriva radicalilor liberi, care sunt principalii factori în apariţia bolilor grave.
Infuzia combinată de tei amplifică diureza, stimulează eliminarea surplusului de lichide prin transpiraţie. Suplimentar, se fac şi băi generale cu flori de tei, care au un efect diuretic şi calmant, fiind utile şi ca adjuvant contra cistitei şi a nefritei.
Gastrita, durerile de tip arsură, specifice acestei afecţiuni, sunt calmate şi vindecate cu pulbere de tei. Pe de o parte, ea reduce nivelul de stres şi tensiunea psihică, iar, pe de altă parte, protejează şi cicatrizează mucoasa gastrică. Pentru o mai mare eficientă, se pune la macerat, împreună cu teiul şi o cantitate egală de rădăcină de lemn-dulce.
Adjuvant în hepatita de tip B şi C — principiile active din teiul argintiu au efecte hepatoprotectoare. Efectul de protejare al celulei hepatice, combinat cu efectul de stabilizare şi de calmare psihică, recomandă această plantă în tratarea hepatitelor cu posibilă evoluţie spre ciroză.
În dureri articulare provocate de artrită, infuzia de tei reduce inflamaţia şi mai ales durerile articulare. Acest efect s-ar datora, potrivit cercetătorilor, flavonoidelor conţinute de florile de tei.
Pentru persoanele care se confruntă cu afecţiuni renale, ceaiul de tei este, de asemenea, indicat pentru că are proprietatea de a trata incontinenţa şi previne formarea pietrelor la rinichi.
Adjuvant în limfom malign şi cu acţiune antitumorală, ceaiul din florile de tei cu frunza în formă de inimă are efecte de inhibare a multiplicării celulelor tumorale şi induce autodistrugerea (apoptoza) acestora. Aceste efecte, se pare, sunt produse de o substanţă (scopoletina) conţinută de florile acestei specii de tei.
În cosmetică, florile de tei sunt folosite în combinaţie cu florile de albăstrele pentru comprese împotriva cearcănelor şi ca remediu pentru ochii obosiţi şi umflaţi. În plus, florile de tei măcinate, amestecate cu lapte şi ovăz, constituie o excelentă mască de faţă cu proprietăţi de revigorare şi hidratare a tenului tern, palid, lipsit de strălucire.
Ceaiul de tei este indicat şi în curele de slăbire, deoarece are efect diuretic.
Precauţii şi contraindicaţii la tratamentul cu flori de tei
Se recomandă să nu fie administrate intern doze foarte mari de produse de tei, ele putând provoca insomnie.
Administrate în doze normale, niciun studiu realizat până în prezent nu a pus în evidenţă vreo formă de toxicitate a teiului, nici măcar asupra femeilor care alăptează sau a celor însărcinate.
Foarte rar pot apărea cazuri de alergie la tei, care se manifestă mai ales cutanat.
