Judeţul Galaţi face un pas important spre consolidarea poziţiei sale pe harta energetică a României, odată cu lansarea unui nou proiect de energie regenerabilă în comuna Scânteieşti. Aici vor fi instalate noi capacităţi eoliene cu o putere totală de 96 MW, într-o investiţie ce promite beneficii economice şi de mediu. Europarlamentarul Dan Nica, coordonatorul Comisiei pentru Industrie, Cercetare şi Energie din Parlamentul European, a salutat această investiţie subliniind importanţa strategică a acesteia pentru regiune.
„Acest proiect va produce anual aproximativ 309 GWh de energie electrică, suficientă pentru a acoperi consumul a zeci de mii de gospodării şi pentru a reduce semnificativ emisiile de CO2. Aceste noi capacităţi vor consolida poziţia judeţului nostru pe harta energetică a României şi vor contribui la tranziţia către un sistem energetic curat, sustenabil şi competitiv. Sprijin cu fermitate investiţiile în energie curată, care aduc nu doar beneficii pentru mediu, ci şi dezvoltare economică, locuri de muncă şi noi oportunităţi pentru comunităţile locale. Galaţiul poate şi trebuie să fie un pol important al energiei curate în România”, a transmis europarlamentarul Dan Nica.