Mituri demontate în bucătărie: Adevărul despre uleiul de floarea-soarelui şi campaniile virale de pe reţelele sociale

Uleiurile obţinute din seminţe, în special banalul ulei de floarea-soarelui, au devenit recent ţinta unor campanii agresive de denigrare pe reţelele sociale, unde diverşi influenceri le asociază cu inflamaţia, obezitatea sau bolile cronice. Totuşi, dovezile prezentate de specialiştii în nutriţie conturează o imagine mult mai nuanţată şi combat ferm aceste avertismente virale, potrivit unei analize publicate de The Independent. Principala acuzaţie din mediul online se referă la conţinutul de acizi graşi omega-6 din uleiurile de floarea-soarelui, rapiţă sau sâmburi de struguri. În realitate, datele ştiinţifice disponibile nu oferă nicio dovadă că aceşti acizi, atunci când sunt consumaţi în cantităţi normale, ar provoca inflamaţie în organism. Mai mult, experţii subliniază că uleiurile bogate în grăsimi nesaturate sunt net superioare şi preferabile celor cu un conţinut ridicat de grăsimi saturate, cum ar fi untul sau lăudatul ulei de cocos.

Deşi uleiul de floarea-soarelui rămâne o opţiune extrem de accesibilă, cu un gust aproape neutru şi utilizări multiple, comportamentul său la temperaturi ridicate necesită o oarecare atenţie. Uleiul standard este bogat în grăsimi polinesaturate, care devin susceptibile la oxidare atunci când sunt expuse perioade îndelungate la foc iute, motiv pentru care variantele cu un conţinut ridicat de acid oleic sau uleiul rafinat de rapiţă sunt recomandate ca fiind mult mai stabile şi mai sigure pentru procesul intens de prăjire. În acelaşi timp, specialiştii demontează şi mitul conform căruia uleiul de măsline extravirgin devine toxic prin încălzire. Acesta poate fi utilizat în deplină siguranţă pentru gătitul obişnuit, având o stabilitate rezonabilă la căldură. Motivul real pentru care bucătarii preferă să îl păstreze crud, adăugându-l la final peste salate, paste sau peşte, este legat strict de conservarea aromei sale deosebite şi de preţul mai piperat.

La polul opus se află imaginea falsă de super-aliment a uleiului de cocos, care trebuie privită cu multă precauţie. Având un procent uriaş de aproximativ 85% grăsimi saturate, acesta ar trebui tratat mai degrabă ca un echivalent al untului, rezervat pentru ocazii specifice în care se doreşte o aromă exotică, şi nu ca un ulei neutru pentru utilizare zilnică. Concluzia practică a experţilor este că nicio gospodărie nu are nevoie de o colecţie impresionantă de sticle scumpe pe blatul de bucătărie. O abordare inteligentă, sănătoasă şi economică necesită doar trei elemente de bază: un ulei neutru rezistent pentru prăjit şi copt, un ulei de măsline extravirgin de calitate pentru asezonare şi, opţional, un ulei intens aromat, precum cel de susan sau de nucă, capabil să acopere toate necesităţile culinare. (sursa stiripesurse.ro)