06 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Peste 20 la sută din populaţia adultă a României, afectată de obezitate
Peste 20 la sută din populaţia adultă a României, afectată de obezitate

Peste 20 % dintre români (21,3%) cu vârsta peste 18 ani suferă de obezitate, arată rezultatele studiului epidemiologic "Obezitatea în România", dat publicităţii vineri, într-o conferinţă de presă.

"Prevalenţa supragreutăţii este de 31,1% şi cea a obezităţii 21,3%. Dacă adunăm aceste procente, vedem clar că o peste 50 % din populaţia noastră este are o greutate crescută", a declarat conf. univ. dr. Gabriela Roman, preşedintele Asociaţiei Române pentru Studiul Obezităţii.

Conform cercetării, rata obezităţii creşte o dată cu vârsta. Astfel că la adulţii de până la 39 de ani obezitatea este prezentă la 9,9% dintre aceştia, procentul creşte la 30,1% la grupa de vârstă 40 — 59 de ani şi ajunge la 41,6 % la persoanele peste 60 de ani.

Studiul relevă că rata cea mai mare a obezităţii se înregistrează în Moldova, unde procentul este de 23,8%, urmată de Oltenia şi Muntenia, unde prevalenţa obezităţii este de 21,3% şi apoi de Banat, Crişana şi Transilvania, unde procentul obezităţii este 18,8%.

În ceea ce priveşte rata supraponderii, tot în Moldova este şi procentul cel mai mare de persoane cu supragreutate — 33,4 %, media pe ţară fiind de 31,1%.

În Banat, Crişana şi Transilvania prevalenţa supragreutăţii este de 28%, în timp ce în Oltenia şi Muntenia este de 32,2%.

"Cei din zona rurală au o prevalenţă mai crescută asupra obezităţii şi greutăţii şi nu ne aşteptam la acest lucru", a explicat conf. univ. dr. Gabriela Roman.

Medicii recomandă persoanelor cu probleme de greutate să discute cu medicul de familie şi să consume alimente bazate pe uleiuri vegetale, să consume porţii moderate şi să facă mişcare cel puţin 30 de minute pe zi.

Studiul a fost demarat în vara lui 2014 de o echipă de opt investigatori români, medici cu specialitate de diabet, nutriţie şi boli metabolice.

Cercetarea a inclus un eşantion de aproximativ 2.100 de persoane adulte din opt centre regionale — Bihor, Bucureşti, Cluj, Galaţi, Gorj, Iaşi, Suceava, Timiş. Eşantionul analizat în studiu a fost reprezentativ statistic pentru populaţia adultă din România. 


Articole înrudite