03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Coaliţia de prevenire a cancerului de col uterin, formată la iniţiativa Fundaţiei Renaşterea, marchează Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin, în intervalul 21 - 27 ianuarie, prilej cu care vor avea loc mai multe evenimente sub genericul "Prevenirea cancerului de col uterin începe prin vaccinarea anti-HPV".
Potrivit unui comunicat transmis presei de fundaţie, scopul acestei acţiuni este sensibilizarea populaţiei cu privire la acceptarea vaccinului HPV şi creşterea încrederii în eficienţa acestuia, astfel încât, în timp, prin vaccinare, numărul femeilor care dezvoltă cancer de col uterin să scadă semnificativ.
"Ştim cu toţii că sănătatea este cea mai de preţ. Trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a o păstra, deoarece este mult mai uşor să previi decât să tratezi. Mesajul pe care Fundaţia Renaşterea îl transmite femeilor este acela că putem preveni apariţia cancerului de col uterin printr-un regim de viaţă sănătos, prin controale medicale periodice şi prin vaccin - realizare a medicinei moderne. Stă în puterea noastră să ne ferim de cancer, să diagnosticăm precoce orice afecţiune prin investigaţii medicale regulate şi să ne salvăm sănătatea", afirmă Mihaela Geoană, preşedintele Fundaţiei Renaşterea, în comunicatul de presă.
Potrivit European Cervical Cancer Association (ECCA), programele coerente de screening pentru cancerul de col uterin pot preveni până la 80% din cazurile de cancer de col uterin. În plus, vaccinurile contra HPV au o eficienţă extrem de mare atunci când sunt administrate adolescenţilor şi pot reduce rata îmbolnăvirii de cancer de col uterin chiar şi mai mult.
"Atunci când suntem sănătoşi este greu să ne gândim la ce trebuie făcut pentru a ne feri de boală, însă când ne uităm pe cifre realizăm cât de reală este ameninţarea acesteia. În fiecare an, în România, mor 2.000 de femei din cauza cancerului de col uterin şi alte 3.000 de femei îşi anunţă familia că au fost diagnosticate cu acest tip de cancer. Boala aceasta distruge viaţa normală a femeii, poate destrăma familii şi lăsa copii mici fără mame. De aceea, nici nu ar trebui să mai stăm pe gânduri când vine vorba de un vaccin care să ne protejeze, care să ne ferească de chinurile prin care trece o femeie cu cancer de col uterin", susţine, în comunicatul de presă, Dana Războiu, ambasador al Coaliţiei de prevenire a cancerului de col uterin în România.
În contextul în care aproape fiecare caz de cancer de col uterin poate fi prevenit, 60.000 de femei dezvoltă această boală în Europa în fiecare an, iar 30.000 mor din cauza ei.
Potrivit ECCA, unul din motivele pentru care există aceste cifre este faptul că multe ţări (printre care şi România) nu au adoptat încă programe eficiente şi coerente de screening şi de vaccinare, astfel că oamenii din aceste state nu au acces la aceste mijloace de protecţie. În al doilea rând, chiar şi acolo unde aceste programe sunt în desfăşurare, există multe femei care nu sunt la curent cu importanţa acestor măsuri de precauţie, aşa că nu le folosesc.
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, vaccinul anti-HPV este metoda de prevenţie primară împotriva cancerului de col uterin.
În România şase femei mor zilnic din cauza cancerului de col uterin, ceea ce situează ţara noastră pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte mortalitatea cauzată de această afecţiune.
Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin a fost creată special pentru a rezolva aceste probleme şi pentru a creşte gradul de conştientizare asupra cancerului de col uterin şi a modalităţilor prin care poate fi prevenit.


Articole înrudite