Continuăm seria interviurilor cu speranţele handbalului feminin gălăţean. Astăzi facem cunoştinţă cu Alessia Asandei, 17 ani, elevă la Colegiul Naţional „Mihai Kogălniceanu“, căpitanul echipei de junioare 2 de la CSM Galaţi, antrenor Sanda Asandei, care este calificată la turneul final.
- Cum ai început handbalul?
Handbalul l-am început la vârsta de 5 ani, fiindcă eram plinuţă, mama mea, care a fost handbalistă, s-a decis să ia o grupă de copii pentru mine. La început nu îmi plăcea deloc, putem spune că eram paralelă cu acest sport şi oricine m-ar fi văzut atunci nu îmi dădea nicio şansă. Dar am avut norocul, datorită domnului profesor Miron Stanciu, să intru şi eu într-un meci oficial şi să marchez primul meu gol. După mine, acela a fost momentul declanşator în care am zis că eu şi handbalul suntem suflete pereche şi de atunci tot ce am făcut a fost să mă autodepăşesc.
- Care a fost idolul tău?
Principalul meu idol este mama mea (n.r. - Sanda Asandei) pentru că pentru mine ea a dat mereu dovadă de dăruire, curaj, nu s-a lăsat bătută niciodată şi asta m-a învăţat şi pe mine să fac mereu. Pe lângă ea, o admir pe Ana Viahileva pentru că după părerea mea modul în care joacă şi dăruirea pe care o are sunt o inspiraţie pentru mine.
- Ce prietene bune ai?
Păi, sigur echipa mea lângă care am crescut şi alături de care am format o prietenie unică. Dar, bineînţeles că pe parcursul anilor am mai format prietenii şi în alte oraşe datorită turneelor şi deplasărilor.
- Care este cea mai amuzantă amintire? Dar cel mai greu moment...
Nu ştiu dacă există o amintire foarte amuzantă fiindcă fiecare este unică în felul ei şi, sincer, nu cred că există deplasare în care să nu am parte de aşa ceva. În schimb, cel mai greu moment pentru mine de când joc handbal a fost anul trecut la Cisnădie la turneul final în semifinala cu CSM Tg. Mureş când am avut ultima aruncare ce ne-ar fi dus în prelungiri în mână şi am dat bară... E greu să spun ce am simţit atunci, dar acel moment m-a întărit pentru viitoarele meciuri importante pe care le voi juca.
- Cum se împacă şcoala cu sportul?
Şcoala cu handbalul nu pot spune că se îmbină întotdeauna, mai ales când devii din ce în ce mai obosit, dar asta nu m-a făcut niciodată să cedez, mereu am tras de mine atât pentru handbal cât şi pentru şcoală, am fost prezentă la toate antrenamentele deşi uneori datorită nopţiilor pierdute cu învăţatul nu am dat randamentul necesar. Anul acesta este foarte special pentru mine fiindcă mi-am demostrat ce pot face dacă am dorinţa şi ambiţia necesară şi sunt fericită că suntem calificate la turneul final care sper că se va desfăşura cât de curand, iar la şcoală lucrurile mi-au mers foarte bine.
- Ce aşteptări ai de la turneul final căpitane?
De la turneul final îmi doresc să ne luptăm, să ne bucurăm de fiecare gol, de fiecare minge luată în apărare, de fiecare sacrificiu, să nu cedăm indiferent de orice şi să ne dovedim nouă că putem, dar cel mai important să ne bucurăm că jucăm handbal. Pentru că am muncit foarte mult să ajungem aici şi am încredere în fete că o să dea tot ceea ce pot pe teren.
- Ce faci în timpul liber?
Din păcate, am foarte puţin timp liber datorită antrenamentelor şi şcolii, dar când pot beneficia de el îmi place foarte tare să mă uit la filme de dragoste sau istorice, să ies cu prietenele mele, cu echipa, cu prietenul meu sau să petrec timpul cu familia.
- Ce-ţi place să mănânci?
Îmi plac foarte tare dulciurile, ăsta nu e un secret pentru nimeni, dar de o perioadă destul de lungă de timp nu prea am mai avut tangenţe cu ele şi încerc să mănânc cât mai sănătos pentru a mă menţine în formă.
- Ce muzică asculţi?
Când sunt la o petrecere nu ţin cont de un anumit gen muzical, însă când sunt acasă îmi place foarte tare muzica pop. Înainte de meciuri ascult măcar o dată melodia «Unstoppable» pe care o cântă Sia fiindcă îmi transmite o anumită energie pozitivă şi motivaţia de a mă lupta până în ultima secundă.
- Ce gânduri de viitor ai?
Pe viitor îmi doresc să joc handbal pentru că acest sport mă defineşte întru totul şi a devenit în timp parte din mine, dar bineînţeles că nu mă limitez la atât fiindcă sunt conştientă că nu voi putea juca toată viaţa şi aş vrea să merg pe medicină sportivă. Cât despre un vis de al meu, ar fi să am ocazia să joc pentru Naţionala României.
VEZI FOTO în Galeria de imagini de mai jos! ↓↓↓
