29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Arcada are examen greu pe teren propriu
Arcada are examen greu pe teren propriu

Divizia A1 la volei masculin programează în acest weekend partidele celei de-a IV-a etape. Arcada va juca pe teren propriu cu Unirea Dej. Partida se va disputa în sala Florin Balaiş, vineri 1 noiembrie, de la ora 16.00. Echipa gălăţeană a dat o fugă la Chişinău, la începutul acestei săptămâni, unde a susţinut două amicale cu Dinamo, campioana Moldovei, care s-au încheiat cu rezultatele: 2-2 şi 3-1 pentru noi.

„Au fost două meciuri utile pentru ambele formaţii. Noi am urmărit să mai sudăm relaţiile de joc. Meciul de campionat de vineri este foarte greu. Dejul, care a terminat anul trecut pe locul cinci, are o echipă puternică şi porneşte cu prima şansă. Când joci cu adversari de asemenea calibru orice punct este foarte important, dar noi suntem pregătiţi şi vrem să furnizăm surpriza şi să câştigăm”, ne-a declarat antrenorul jucător Marian Apostu. Celelalte partide din această etapă sunt: Dinamo Bucureşti - SCM U Craiova, VCM LPS Piatra Neamţ - Volei Municipal Zalău, Universitatea Cluj - Ştiinţa Explorări Baia Mare, CVM Tomis Constanţa - Phoenix Şimleu Silvaniei. CSM Agronomia Bucureşti stă. După trei runde, Arcada ocupă poziţia a VII-a în clasament cu trei puncte (din 2 partide jucate).


Articole înrudite