CSM Arcada îşi întregeşte uşor, uşor lotul. La mijlocul acestei săptămâni au revenit la Galaţi cei patru internaţionali români care au participat la Campionatul Mondial de volei din Filipine: Bala, Butnaru, Constantin şi Kosinski, alături de antrenorul Sergiu Stancu.
În cel mai scurt timp, cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare, sunt aşteptaţi să sosească şi ultimii doi jucători, slovenul Stalekar şi finlandezul Savonsalmi. Ceilalţi componenţi ai echipei noastre care s-au antrenat sub conducerea antrenorului secund Răzvan Tănăsescu sunt: Cristudor, Aldea, Dinculescu, Lohmus, Vanker, Iereschenko, Shapoval, Nikula şi juniorii Panait, Burcă, Sava şi Ursu.
CSM Arcada îşi va intensifica pregătirile în perioada următoare, când accentul se va pune pe omogenizare. Echipa noastră va disputa cinci meciuri amicale într-o săptămână. Mai întâi în weekend, băieţii noştri participă la Braşov la Cupa Corona unde vom juca cu Rapid, sâmbătă, 27 septembrie, de la ora 13.00, respectiv Corona Braşov, duminică, 28 septembrie, ora 13.00.
Apoi, clubul gălăţean va organiza în perioada 2-4 octombrie tradiţionala Cupa Arcada unde au fost invitate: Steaua Bucureşti, Corona Braşov şi Rapid Bucureşti. Programul complet: joi, 2 octombrie: Corona - Steaua, ora 16.30, CSM ARCADA - Rapid, ora 18.30; vineri, 3 octombrie: Rapid - Corona, ora 17.30, CSM ARCADA - Steaua, ora 19.30; sâmbătă, 4 octombrie: Steaua - Rapid, ora 10.00, CSM ARCADA - Corona, ora 12.00.