25 SEPTEMBRIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oţelul 2 a reuşit prima victorie, Unirea Braniştea s-a impus clar, Sporting Lieşti, la prima înfrângere sezonală
Oţelul 2 a reuşit prima victorie, Unirea Braniştea s-a impus clar, Sporting Lieşti, la prima înfrângere sezonală

Liga a 3-a a programat la mijlocul acestei săptămâni partidele celei de-a 5-a etape. Echipele gălăţene au obţinut două victorii şi o înfrângere. Pe terenul sintetic de la Slobozia Conachi, Oţelul 2 a primit vizita celor de la CS Blejoi. Tinerii oţelari antrenaţi de Sorin Haraga şi Eugen Baştină au reuşit să obţină prima victorie, după un meci nebun în care au avut puterea să revină de la 0-2 şi 2-3 şi să se impună dramatic în minutele de prelungiri. Rezultat final: Oţelul 2 - CS Blejoi 4-3 (0-2). Pentru învingători au marcat: Vişan, Iurea şi Gheorghică 2. Oţelul 2 a urcat pe locul 9 cu 4 puncte şi va juca următorul meci pe 26 septembrie în deplasare cu CSM Rm.Sărat.
Unirea Braniştea a revenit în faţa propriilor suporteri şi a învins la scor de forfait, 3-0 pe CSO Plopeni, au marcat: Grădinaru 2 g, Bălănică. Antrenorul Alexandru Iliuciuc a început cu formula: Toader - Mihai, Popa, Moroianu, M.Cireş - Vasile, Dragomir - Grădinaru, Răducan, Fadei - Bălănică. Brăniştenii se poziţionează pe locul 3 cu 10 puncte.
Sporting Lieşti a înregistrat prima înfrângere din actuala ediţie drastică, una categorică, scor 0-3 în fieful celor de la KSE Tg.Secuiesc. Lieştenii au evoluat în inferioritate numerică din min.56 după ce Năstase, intrat la pauză, a fost eliminat în urma cumului de cartonaşe galbene. Antrenorul Cătălin Savu a început cu 11-le: G.Munteanu - Dima, Maftei, Munchiu, Popa - Coman, Băluţă, Manea, Stan - V.Munteanu, Costea. Au mai intrat: Năstase, Iacob, Iordache şi Costin. Sporting se află pe locul 4 cu 9 puncte şi va juca etapa viitoare, pe 27 septembrie acasă cu Petrolul 2. Lieştenii şi brăniştenii au un meci mai puţin, decizia finală în cazul meciului direct din etapa a 4-a urmând să fie anunţată pe 29 septembrie.

Sursa foto: Sportul Ilustrat


Articole înrudite