28 OCTOMBRIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Laszlo Balint: „O înfrângere care ne lasă cu o dezamăgire, pentru că voiam să ne continuăm traseul din ultima perioadă”
Laszlo Balint: „O înfrângere care ne lasă cu o dezamăgire, pentru că voiam să ne continuăm traseul din ultima perioadă”

La finalul partidei SC Oţelul Galaţi - U Cluj, scor final 1-2, din cea de-a 14-a etapă a Superligii, antrenorul Laszlo Balint a concluzionat: „E clar că am întâlnit o echipă puternică din punct de vedere valoric, dar şi din punct de vedere fizic. Au fost multe dueluri în care am fost depăşiţi, ca forţă în primul rând. Am fost foarte preocupaţi de fazele fixe din apărare, pentru că am observat că suntem depăşiţi în ceea ce priveşte gabaritul. Am gestionat destul de bine până la acel corner când s-a deschis scorul. La al doilea gol marcat de ei, nu am gestionat bine tranziţia negativă. Nu am ce să le reproşez băieţilor în ceea ce priveşte atitudinea şi implicarea. Şi-au dorit şi au alergat foarte mult. Au încercat să facă faţă acestui joc atletic practicat de Universitatea Cluj. M-am uitat şi pe statistici şi în ceea ce priveşte duelurile am fost dominaţi. Cred că s-a văzut şi cu ochiul liber! O înfrângere care ne lasă cu o dezamăgire, pentru că voiam să ne continuăm traseul din ultima perioadă. Trebuie să ne păstrăm echilibrul, trebuie să analizăm ce s-a întâmplat în acest meci şi să tratăm cu foarte mare seriozitate meciul de Cupă de marţi şi apoi să ne recâştigăm energia şi să mergem cu încredere la Hermannstadt”.

Sursa foto: Sportul Ilustrat


Articole înrudite