Alte 79 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate participanţilor la protestele neautorizate ce au avut loc în municipiul Galaţi, anunţă Jandarmeria Galaţi. „În urma verificărilor op ...
Începând din această după-amiază (n.r. - joi, 01 aprilie 2021), Uber va fi disponibil în Galaţi, al doilea oraş din regiunea Moldovei în care serviciul se extinde (după lansarea la Iaşi în ...
Accident rutier mortal, în această dimineaţă, în jurul orei 05.30, pe D E. 581, în comuna Priponeşti. Un autoturism, în care se aflau 4 bărbaţi, din judeţul Vaslui, cu vârste cuprins ...
Dacă în primele două zile ale protestului au fost câteva mii de gălăţeni, iar în a treia seară au fost câteva sute, în această seară s-au adunat maxim 50 de manifestanţi. Ca şi aseară, ...
Consilierii locali gălăţeni au aprobat astăzi, miercuri, 31 martie 2021, noile trasee ale mijloacelor de transport în comun, disponibile de mâine, joi, 01 aprilie 2021, subiect despre care cotid ...
Colegiul Director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie Socială Galaţi a avizat în şedinţa din 23 februarie 2021 închiderea a trei centre din subordinea instituţiei. Est ...
Jandarmeria Galaţi a anunţat miercuri dimineaţă, că în urma protestelor de marţi seară, în municipiile Galaţi şi Tecuci au fost aplicate amenzi totale de 32.700 lei.
Astfel, în municipiul ...
Pentru a treia zi consecutiv, gălăţenii s-au adunat în faţa Prefecturii pentru a protesta împotriva restricţiilor impuse de guvernanţi. La ora 20.00 erau câteva zeci de persoane adunate. La f ...
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Galaţi a adoptat astăzi, marţi, 30 martie 2021, următoarele măsuri: „- 4. Începând cu data de 30.03.2021, ora 15.00, pentru unităţil ...
Încă şase autobuze hibrid noi şi moderne (vezi galeria de imagini ↓), din lotul de 20 achiziţionate, au ajuns în flota Transurb şi vor intra în circulaţie peste aproximativ două săptămâ ...
Jandarmeria Galaţi informează că în urma celor două proteste din municipiu împotriva noilor restricţii impuse de Guvern privind limitarea răspândirii noului coronavirus, au fost aplicate amen ...
Primii protestatari s-au adunat în jurul orei 17.00, oră la care au fost chemaţi să se adune susţinătorii Alianţei pentru Unirea Românilor - AUR filiala Galaţi. Până la ora 18.00 s-au aduna ...
Începând cu data de 01 aprilie 2021, vor fi unele modificări în circulaţia mijloacelor de transport în comun, informează Primăria municipiului Galaţi, care menţionează că propunerile vor f ...
Înscrierea copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2021-2022 este în plină desfăşurare. În intervalul 22 martie - 27 martie 2021 s-a realizat evaluarea dezvoltării psiho-somat ...
Sute de gălăţeni au ieşit în stradă, duminică seară, în jurul orei 22.00, pentru a protesta împotriva restricţiilor de circulaţie impuse de Guvern începând cu acest weekend.Oamenii strig ...
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a adoptat astăzi, 28.03.2021, următoarele măsuri:
1. Începând cu data de 29.03.2021, ora 00.00, pentru unităţi ...