28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galați: Amenințări cu moartea și hărțuire între eleve de clasa a opta
Galați: Amenințări cu moartea și hărțuire între eleve de clasa a opta

O adolescentă, în vârstă de 14 ani, de la Școala Generală Nr. 9 din Galați, este supusă de ani de zile agresiunilor verbale și fizice ale unor colege.

Ar fi vorba despre două verișoare, ambele tot în vârstă de 14 ani, colege de clasă cu fata. Acestea ar fi agresoarele susține familia fetei, care a și anunțat poliția, dar și cadrele didactice.

Totul a început acum câțiva ani, când cele trei fete, colege de clasă, s-au certat de la o minge de fotbal, s-ar fi lovit cu ea fiecare dând vina pe cealalta. Situația s-a tensionat de la an la an ajungând, anul trecut, la amenințări cu moartea și răpirea în plină stradă, amenințări făcute de  o rudă a fetelor. Apoi, spune mama victimei, cele două fete au ajuns chiar ca, anul trecut în mai, să o bată în plină stradă continuând să o agreseze verbal la școală, ba chiar să spună că o vor arunca în fața unei mașini.

Disperate că polițiștii și conducerea școlii par a nu reuși să gestioneze situația, rezolvarea fiind trimiterea fetelor la psiholog, împăcarea de ochii lumii, apoi violențele continuau, mama și mătușa și-au spus oful pe o rețea de socializare. Cu toate sesizările la poliție și școală, lucrurile continuă la fel susține familia fetei. Ba chiar și polițiștii le-ar fi spus că mare lucru nu ar avea ce face.

Reprezentanții școlii știu de existența unei probleme, dar nu recunosc agresiunile din interiorul școlii. Cred că vina este împărțită între adolescente și le trimit la psiholog. Conducerea școlii i-ar fi recomandat și mamei fetei să o mute la altă școală. Toate cele trei eleve, spun cadrele dicatice, au fiecare circa 30 de absențe și sunt eleve de nota 7.

Polițiștii gălățeni confirmă că în mai anul trecut au primit o plângere de la mama fetei agresate și au făcut anchetă, dar s-a crezut că totul s-a rezolvat. Acum, după ce iar au fost sesizati de cadrele didactice după postarea familiei adolescentei, polițiștii s-au dus din nou la școală si fac o nouă anchetă.


Articole înrudite