12 OCTOMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Terenurile de tenis de la Baza Siderurgistul, pregătite de concesionare
Terenurile de tenis de la Baza Siderurgistul, pregătite de concesionare

La Baza Sportivă Siderurgistul există 4 terenuri de tenis, prea puţin folosite, având în vedere interesul copiilor pentru acest sport, iar în Clubul Sportiv Municipal (CSM) Galaţi nu mai există ramura "tenis".
Pentru aceste terenuri, Primăria municipiului Galaţi, în cărei proprietate este această bază sportivă, a primit o solicitare de concesionare a celor 4 terenuri de tenis din partea Asociaţiei Viva Sport Club care are în cadrul clubului copii care fac performanţă, dar şi grupe de iniţiere.
"Lipsa unei infrastructuri funcţionale face ca aceşti copii să se antreneze la bazele sportive situate în afara municipiului Galaţi, fiind foarte dificil pentru promovarea sportului de masă, dar şi pentru susţinerea sportuluid e performanţă", se aratră în solicitare.
De asemenea, reprezentanţii acestui club sportiv şi-au exprimat intenţia de a investi în aceste terenuri de tenis.
"Asociaţia Viva Sport Club este doritoare în a investi atât în terenurile de tenis (acoperirea unui teren cu balon tip cort), cât şi în tribuna şi vestiarele adiacente de la Baza Sportivă Siderurgistul. Clubul nostru are experienţa pentru a organiza competiţii naţionale şi internaţionale, atât pentru copii, cât şi pentru juniori", mai spun reprezentanţii Viva Sport Club.
Pentru a concesiona aceste terenuri, municipalitatea este nevoită să dezmembreze în trei loturi terenul proprietatea publică a municipiului Galaţi, "Baza Sportivă Siderurgistul", situat în str. Cloşca, iar această procedură nu poate fi făcută decât cu aprobarea Consiliului Local Galaţi, ce ar putea fi obţinută în următoarea şedinţă.


Articole înrudite