
Poliţiştii din Târgu Bujor au demarat o investigaţie după ce au fost alertaţi de Serviciul de Anatomie Patologică Galaţi cu privire la decesul unei femei în vârstă de 47 de ani. Victima, domiciliată în localitatea Chiraftei, judeţul Galaţi, a încetat din viaţă la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei”.
În urma celor constatate, oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate circumstanţele şi cauzele care au dus la acest sfârşit tragic.
Este important de precizat că, în acest moment al anchetei, nu sunt vizate culpe medicale sau acuzaţii la adresa unităţii spitaliceşti. Din primele date, este vorba despre o moarte violentă, iar anchetatorii nu exclud nicio ipoteză, luând în calcul inclusiv posibilitatea ca un membru al familiei să fie implicat în acest caz.