29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Dr. Călin Doboş, cercetat pentru uciderea din culpă a unei tinere din Brăila, care a decedat după ce a suferit o operaţie în clinica lui privată, a decis să îşi spună punctul de vedere, după luni în şir de tăcere.  Doctorul, flancat de avocaţii săi, Didel Bujeniţa şi Raluca Simion, a încercat să demonteze acuzaţiile ce i se aduc. Susţine că ar fi avut voie să efectueze această operaţie chiar dacă nu avea studiile terminate. „Potrivit legii, cei care au terminat Facultatea de Medicină înainte de 2005 şi au făcut stagiatura, dacă urmează un rezidenţiat la o specializare conexă, aşa cum am făcut eu, au drept de a opera din primii ani de rezidenţiat. Deci eu, legal, am voie să operez din 2010”, a spus dr. Doboş.
Medicul şi avocaţii săi arată că nu doar el ar trebui anchetat pentru moartea femeii, ci şi personalul medical din Spitalul de Urgenţă Galaţi, unde femeia a mai stat încă 20 de zile după ce a fost operată în clinica lui. Intervenţiile greşite ale unui medic din Spitalul Judeţean dar şi o infecţie intraspitalicească ar fi cauzele reale ale decesului, în opinia dr. Doboş, care susţine că pacienta suferea de mai multe afecţiuni, printre care şi o tumoră de perete abdominal, pe care i le-a ascuns.
„Am constatat că se pare că s-a intervenit în mod greşit de către medicul care a preluat pacienta cât a fost internată la Spitalul de Urgenţă. Peste toate acestea s-ar fi suprapus şi infecţia cu o bacterie care provine dintr-o infecţie intraspitalicească. Þineţi minte că în 2011 la Spitalul de Urgenţă au decedat două persoane din cauza infecţiei cu Acinetobacter. Am contestat deja raportul medico-legal şi facem şi o cerere să fie audiaţi toţi cei care au tratat-o pe această pacientă. Nu spunem cine este vinovat şi de ce. Vrem doar să se facă dreptate. Vrem să aflăm adevărul. Iar mai există un lucru ciudat: medicul care a operat-o la Spitalul de Urgenţă este acelaşi care a asistat şi la necropsie, ceea ce nu pare a fi în ordine. Cred că pur şi simplu nu s-a aflat tot adevărul, că nu s-au mai continuat cercetările în spital”, a spus av. Bujeniţa.
Medicul incriminat mai spune şi că nu avea cum să îi perforeze femeii intestinul: „Planurile care sunt deasupra intestinului nu sunt perforate. Asta arată şi examinarea medico-legală. O canulă cum este cea de la liposucţie este folosită la suprafaţă şi nu în profunzime. Deci nu o puteam înţepa fără urme. Inciziile despre care s-a spus sunt la nivelul pielii, pe unde intră canula, nu în profunzime. Pacienta mi-a ascuns foarte multe date legate de sănătatea ei, care nu puteau fi observate la investigaţiile pe care i-am cerut să le facă. Nu aş fi operat-o dacă ştiam că a avut TBC sau o tumoră de perete abdominal. Plus că lua pastile care puteau duce la fisurarea intestinului. Fisura mică de 4 mm a devenit una de 5 cm după ce a fost deschisă de mai multe ori şi operată în Spitalul de Urgenţă”. Dr. Doboş a mai precizat că nu îşi negociază credibilitatea cu nimeni, nici cu rudele femeii.
Daniel Ciuraru, fratele fetei decedate, nu crede o vorbă din cele spuse de dr. Doboş şi îl apăra pe chirurgul incriminat de acesta: „Nu cred nimic. La Spitalul de Urgenţă au încercat să o salveze dar nu au mai putut”, spunea Daniel Ciuraru.
Conducerea Spitalului de Urgenţă nu face comentarii deoarece va fi parte implicată în proces şi, dacă va fi cazul, se va constitui parte civilă. Directorul DSP Galaţi consideră că medicul chirurg care a îngrijit-o pe Irina Ciuraru în Spitalul de Urgenţă avea voie să participe la autopsie. În plus, consideră în continuare că medicul estetician nu avea voie să facă o liposucţie fără a-şi termina rezidenţiatul.
În continuare clinica doctorului Doboş este închisă şi acesta are interdicţie de a părăsi localitatea, fiind cercetat pentru omor din culpă.


Articole înrudite