02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţiul a rămas definitiv fără sistem centralizat de încălzire
Galaţiul a rămas definitiv fără sistem centralizat de încălzire

Întrunit în şedinţă extraordinară, Consiliul Local a votat miercuri, 12 aprilie 2017, renunţarea la sistemul centralizat de termoficare. Asta înseamnă că se renunţă la serviciile furnizate de Electrocentrale şi Calorgal, iar gălăţenii vor fi nevoiţi să găsească în scurt timp o altă variantă pentru asigurarea apei calde şi o soluţie pentru încălzirea locuinţelor începând cu iarna viitoare.
Consilierii locali au aprobat cu 16 voturi ”pentru” a suspenda furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu energie termică în sistem centralizat către beneficiarii sistemului de utilitate publică, începând cu data de 01 mai 2017, urmând a se lua măsuri de conservare a bunurilor aferente serviciului de alimentare cu energie termică în sistem centralizat precum şi preluarea parţială a acestora de către S.C. Apă-Canal S.A. Galaţi.
Calorgal S.A. Galaţi, societatea care a asigurat până în prezent distribuţia agentului termic în municipiul Galaţi, se va reorganiza astfel încât să poată asigura o eventuală revenire la sistemul centralizat, precum şi prestarea unor servicii de întreţinere şi reparaţii centrale temice.
Cei 35.000 de consumatori încă branşaţi la sistemul centralizat de încălzire vor putea beneficia de un ajutor financiar din bugetul local pentru achiziţionarea unui sistem de încălzire şi apă caldă alternativ sistemului centralizat de termoficare. Deşi suma iniţială a fost de 2.700 de lei, după lungi discuţii între consilieri, s-a ajuns la aprobarea sumei de 3.000 de lei. Aceşti bani vor fi primiţi după îndeplinirea anumitor condiţii. Este vorba despre familii sau persoane singure care au utilizat pentru încalzirea locuinţei energie termică furnizată în sistem centralizat în sezonul rece 2016 – 2017 şi care au un venit lunar sub 2.500 lei. Tot în cadrul acestei şedinţe s-a stabilit că pot beneficia de ajutor şi persoanele care au datorii la întreţinere în limita de 3.000 de lei, cu condiţia semnării unui angajament de plată prin care se obligă să îşi achite datoriile în maxim 12 luni.
”Sunt 12 de milioane de euro care se scurg an de an pe absolut nimic. Oamenii care au considerat până acum să rămână branşaţi la sistemul centralizat vor fi ajutaţi cu o sumă de 3.000 de lei care să le asigure independenţa în privinţa apei calde şi a căldurii pe timp de iarnă. Vom depune toate eforturile posibile pentru ca niciunul dintre cei care vor beneficia de aceste ajutoare să nu aibe probleme în accesarea lor şi până la momentul în care frigul va impune o căldură suplimentară în apartamentele dumnealor, într-o proporţie covârşitoare să fie acoperite aceste nevoi”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.
Vom reveni cu amănunte legate de condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cetăţenii care vor să beneficieze de ajutorul dat de Primărie pentru a-şi asigura apa caldă şi căldura.


Articole înrudite