03 SEPTEMBRIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
România, lider în UE la creşterea preţurilor producţiei industriale în iulie 2025
România, lider în UE la creşterea preţurilor producţiei industriale în iulie 2025

Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au crescut în iulie 2025 cu 0,6% în Uniunea Europeană faţă de luna precedentă, România fiind statul membru cu cea mai mare majorare lunară, de 6,7%, arată datele publicate miercuri de Eurostat, citate de AGERPRES.

Alte creşteri importante au fost înregistrate în Bulgaria (5,7%) şi Slovacia (2,8%). Evoluţia preţurilor producţiei industriale în UE a fost influenţată în principal de avansul de 2,3% al preţurilor la energie.

În ritm anual, preţurile producţiei industriale au urcat cu 0,2% în zona euro şi cu 0,4% în UE. România s-a situat din nou în top, cu un avans de 2,5%, fiind devansată doar de Bulgaria (10,7%) şi Danemarca (4,5%).

La nivel naţional, datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi externă) au crescut cu 5% faţă de iunie 2025 şi cu 2,7% comparativ cu iulie 2024.

Pe piaţa internă, creşterea a fost de 6,68% faţă de luna anterioară şi de 2,51% în ritm anual. În ceea ce priveşte piaţa externă, preţurile au urcat cu 0,74% faţă de iunie şi cu 3,18% comparativ cu iulie 2024.

Creşteri anuale s-au înregistrat în industria bunurilor de capital (+2,88%), bunurilor de uz curent (+6,23%), bunurilor de folosinţă îndelungată (+3,22%), bunurilor intermediare (+3,52%) şi în industria energetică (+0,33%). Cele mai mari scumpiri s-au consemnat în distribuţia apei şi salubritate (+10,46%), industria prelucrătoare (+2,75%), producţia şi furnizarea de energie (+2,18%) şi industria extractivă (+4,28%).


Articole înrudite