05 SEPTEMBRIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Handbalistele de la CSM Galaţi au efectivul complet pentru meciul de la Rm.Vâlcea
Handbalistele de la CSM Galaţi au efectivul complet pentru meciul de la Rm.Vâlcea

După o perioadă complicată, lucrurile par să fi intrat pe făgaşul normal pentru echipa de handbal feminin CSM Galaţi, nou promovată în Liga Florilor. Echipa gălăţeană condusă de antrenorii Daciana Balaban, Cătălina Cioaric şi Relu Druţu, în formulă completă după ce au fost semnate şi înregistrate la Federaţie toate contractele, va juca sâmbătă 6 septembrie în deplasare cu SCM Rm.Vâlcea. Un meci foarte greu în compania unui adversar cu pretenţii mari în acest sezon care are orgoliul rănit după înfrângerea la limită, scor 23-24 din runda inaugurală de la Brăila cu HC Dunărea. 
„A fost o perioadă destul de dificilă pentru noi dar ne bucurăm că acum totul este bine. La Vâlcea ştim că ne aşteaptă un meci greu dar vom lăsa în spate tot ce a fost şi ne vom focusa pe ce avem de făcut. Vrem să facem un meci cât mai bun şi am încredere în noi că vom reuşi . Sperăm să avem un parcurs cât mai bun în acest sezon, vrem să arătăm că ne merităm locul în Liga Florilor şi ştiu că datorită grupului unit pe care îl avem vom reuşi să ne atingem obiectivele propuse”, ne-a declarat jucătoarea de la CSM Galaţi, Mălina Bichir. 
Partida este programată în sala sporturilor Traian din Rm.Vâlcea, de la ora 17.30 şi va fi transmisă la Pro Arena.

Sursa foto: Sportul Ilustrat


Articole înrudite