06 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Subiectul reorganizării societăţii de termoficare a Galaţiului – Apaterm, care a fost dezbătut, ieri, în şedinţa Comisiei de Dialog Social, ce s-a desfăşurat în Sala Mare a Prefecturii Galaţi, a stârnit numeroase critici şi scântei. Atât directorul Electrocentrale, Tudor Petre, cât şi preşedintele Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (PIMM) Galaţi, Marian Filimon, au tras un semnal de alarmă cu privire la efectele deciziei de reorganizare a societăţii Apaterm atât asupra populaţiei, dar mai ales asupra agenţilor economici.
24 de scări de bloc au cerut deja sistarea furnizării agentului termic
Adriana Stratulat, administratorul Apaterm, a prezent în cadrul şedinţei un raport cu privire la situaţia furnizării încălzirii în sezonul de iarnă 2012-2013 şi a prezentat date cu privire la procedura de ştergere a penalităţilor la întreţinere ale populaţiei.
„O procedură foarte importantă a planului de reorganizare este cea a ştergerii penalităţilor în condiţiile în care se achită debitele de bază şi în condiţiile în care, evident, respectivii consumatori erau, la data de 1 februarie, ai SC Apaterm. Deja avem încheiate 821 de angajamente cu persoane fizice şi 205 angajamente cu asociaţii de locatari. A fost sesizată Poliţia în legătură cu asociaţiile de proprietari din zona neagră, acolo unde există diferenţă foarte mare între sumele pe care le-au de dat către Apaterm şi cele pe care le au de recuperat de la populaţie. În cazul consumatorilor care nu mai sunt clienţi ai Apaterm nu se aplică procedura de ştergere a penalităţilor. Există 24 de scări de bloc ce au solicitat sistarea furnizării agentului termic, chiar dacă temperaturile de afară nu sunt favorabile, deoarece sunt în imposibilitate de a-şi plăti căldura în condiţiile în care şi subvenţiile se dau doar până la sfârşitul lunii martie”, a spus Adriana Stratulat.
Tudor Petre, directorul Electrocentrale: „Această reorganizare a Apaterm este o ţeapă”
Tudor Petre, directorul Electrocentrale Galaţi, a criticat decizia magistraţilor cu privire la reorganizarea Apaterm, dar şi demersul societăţii de termoficare de a şterge penalităţile gălăţenilor la întreţinere.
„Pentru noi este mortal ceea ce se întâmplă la Apaterm. Fiind într-o relaţie directă, fiind consumatorii noştri captivi, ne-au adus într-o situaţie disperată. Am solicitat şi în scris să se verifice foarte bine bugetul pe venituri şi cheltuieli al societăţii, echilibrarea lui, realitatea privind sursele, pentru că el asigură baza cheltuielilor. Noi nu ne amestecăm în treburile altora decât dacă suntem forţaţi. Iar în momentul de faţă, suntem forţaţi cu disperare. Este prima dată în viaţa mea, în calitate de manager de diverse structuri, când aflu că renunţând la nişte venituri, te redresezi. Sigur, sună frumos să renunţi la nişte penalizări către populaţie, dar renunţarea la nişte venituri nu îţi echilibrează niciodată bugetul. Este o absurditate. Acestea sunt nişte daruri otrăvite. Dacă socotiţi valoarea ce ne-a fost confiscată, jefuită, de 339 de milioane de lei, raportat la suma de încasat de la populaţie – în jur de 168 de milioane de lei – mi-aş pune întrebarea unde este diferenţa şi cum a dispărut? Cel mai corect este să calculăm factura de bază: cât am facturat noi şi cât au facturat dumnealor şi cât avem de încasat fiecare. Veţi vedea că diferenţele sunt colosale”, a explicat directorul Elctrocentrale.
Tudor Petre a precizat că planul de reorganizare a Apaterm „este o ţeapă”, iar CET Galaţi riscă să intre în faliment. „Acest plan de reorganizare este o ţeapă şi vehemenţa mea vine din disperare, pentru că vom fi atraşi în faliment. Este nevoie să fie luate urgent măsuri. Eu le-am propus încă din toamnă. Această hotărâre a Curţii de Apel nu are nimic cu realitatea, cu legea şi spiritul ei. Este drept că nu avem voie să comentăm hotărârile justiţiei, dar atunci când acestea sunt injuste, este nevoie. Un plan de reorganizare are rolul atât de a satisface creditorii, dar şi să dea posibilitatea de viabilizare a societăţii aflată în dificultate. Aceasta este o japcă. Rugămintea mea este ca forurile tutelare ale acestei societăţi să analizeze cu maxim interes, paternitate şi imparţialitate să vadă cât de viabilă mai este această societate şi efectele acţiunii ei asupra celorlalte societăţi, de exemplu, Electrocentrale. Nu mai avem poartă de ieşire. Noi vom ajunge să fim valorificaţi, ca şi Combinatul, la fier vechi”, a afirmat Tudor Petre.
Marian Filimon – preşedintele PIMM Galaţi, a precizat că îşi face serioase probleme „pentru agenţii economici, vizavi de impactul asupra lor, dar şi asupra populaţiei” întrucât problemele din curtea Apaterm trenează de mulţi ani, fără ca autorităţile să reuşească să o aducă pe linia de plutire.


Articole înrudite