O directivă a Uniunii Europene prevede ca începând din iulie 2024, îndepărtarea capacelor sticlelor de plastic în care e îmbuteliat sucul nu va mai fi posibilă. Astfel, recipientele vor putea
O directivă a Uniunii Europene prevede ca începând din iulie 2024, îndepărtarea capacelor sticlelor de plastic în care e îmbuteliat sucul nu va mai fi posibilă. Astfel, recipientele vor putea
UPDATE, 19.30: Avaria pe conducta magistrală Dn800mm din bdul. G. Coşbuc, în zona intersecţiei cu str. A. Vlaicu, a fost remediată în jurul orelor 19.00. S-a reluat alimentarea cu apă
Este alertă pe litoralul românesc după ce în acest weekend au fost înregistrate concentraţii mari de bacterii E.Coli, în apa mării, din două staţiuni, notează antena3.ro.Concentraţii mari de Escherichia Coli
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, au semnat astăzi, luni, 26 iunie 2023, contractul de finanţare pentru modernizarea reţelei de apă şi canalizare pe Bulevardul George
Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) şi Direcţia de Sănătate Publică din Tulcea au intensificat acţiunile de verificare a calităţii apelor şi peştelui din Marea Neagră, după distrugerea barajului
Deşi în privinţa apei se presupune în mod normal că poate fi consumată în orice cantitate şi în orice condiţii fără să dăuneze în vreun fel organismului, există mai multe






