La animale, stresul termic apare atunci când sarcina termică este mai mare decât capacitatea animalului de a pierde căldură. Cu alte cuvinte, stresul termic este exacerbat atunci când sistemele fiziologice
La animale, stresul termic apare atunci când sarcina termică este mai mare decât capacitatea animalului de a pierde căldură. Cu alte cuvinte, stresul termic este exacerbat atunci când sistemele fiziologice
Circulaţia rutieră va fi închisă pe timpul zilei, între orele 6.00 şi 20.00, pe DN7 Valea Oltului, pe o porţiune de 8 kilometri, între Boiţa şi Lazaret, în perioada 8
La sediul UEFA din Nyon a avut loc joi după-amiază tragerea la sorţi pentru sezonul 2024-2025 din UEFA Futsal Champions League. La fel ca şi la ediţia anterioară, campioana României,
Mai sunt patru zile până la lansarea globală a CMF Phone 1 by Nothing, programată pentru 8 iulie. Recent, telefonul a fost observat în baza de date Geekbench şi a
Oricât de multă grijă avem de coşul de gunoi din casă, până la urmă, acesta tot emană mirosuri neplăcute.Cu toate acestea, din fericire, există trucuri ingenioase care ne va ajuta
Coaliţia de guvernare a finalizat discuţiile pe marginea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare, cele dintâi urmând să aibă loc pe 24 noiembrie, respectiv pe 8 decembrie, iar alegerile
E iar scandal în încă familia Prodan – Reghecampf. „Of, a ajuns pe la podcasturi? Le ia la rând? Săracul de el. Jur, îmi e foarte milă. E rău când
În județul Galați, o singură medie de 10 s-a înregistrat la Evaluarea Națională 2024. Eleva care a reușit să ia media 10 este Priscila Profire (foto ?), de la Școala
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan” din Galaţi organizează concurs pentru ocuparea următoarelor posturi vacante, tip permanent:– 1 post şofer II în cadrul Serviciului Achiziţii Publice Contractare, Aprovizionare
„Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt. Ne doream foarte mult pentru români. Am dat totul ca să mergem mai departe. Închidem o poveste frumoasă, care poate aduce în