Ministrul ucrainean al Culturii a trimis Netflix o plângere în care reclamă drept „jignitoare” apariţia în serialul „Emily in Paris” a unui personaj feminin de origine ucraineană, relatează BBC News.
Ministrul ucrainean al Culturii a trimis Netflix o plângere în care reclamă drept „jignitoare” apariţia în serialul „Emily in Paris” a unui personaj feminin de origine ucraineană, relatează BBC News.
Un miriapod cu 1.306 picioare a fost descoperit de o echipă din Australia. Aparţine unei noi specii. Recordul anterior, de 750 de picioare, fusese stabilit de o specie din California.
Un efect cuantic ciudat, care a fost prezis cu zeci de ani în urmă, a fost în sfârşit demonstrat – dacă un nor de gaz devine suficient de rece şi
Fie că a întrerupt filmările sau a alungat spectatorii din cinematografe, pandemia de coronavirus a fost principalul factor în amânarea unor îndelung aşteptate premiere cinematografice, programate iniţial pentru lansare în
Urările de sărbători adresate rudelor, prietenilor, colegilor sau colaboratorilor ne aduc bucurie şi reprezintă gândul nostru de bine adresat celor care ne sunt dragi sau îi respectăm. Pe internet circulă
O colecţie de 121 de ceasuri exclusiviste, în ediţii limitate sau foarte limitate, cu o valoare totală de peste 2 milioane de euro, va fi scoasă la licitaţie cu două
A fost odată una dintre cele mai prestigioase întâlniri din calendarul sezonului premiilor, un fel de petrecere zgomotoasă la care au participat cei care aspirau să câştige apoi un Oscar.
Cătălin Măruţă a venit cu veşti uluitoare despre Survivor România! Prezentatorul de televiziune a dezvăluit care sunt vedetele care fac parte din echipa Faimoşilor. Telespectatorii au avut parte de surprize
Directorul general al companiei Tesla, Elon Musk, a fost desemnat ”Persoana Anului 2021” de revista Time, informează Reuters. ”Persoana Anului 2021”, alegerea editorilor TIME, a fost dezvăluită luni. Elon Musk
Poetul şi jurnalistul Lucian Avramescu (foto ↑) a murit la vârsta de 73 de ani. Acesta a încetat din viaţă duminică dimineaţa, la locuinţa sa din comuna Sângeru, judeţul Prahova.